Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Au plantat puieți de stejar roșu la Goroniște - Gurbediu

„Să ocrotim pădurea”

Au plantat puieți de stejar roșu la Goroniște - Gurbediu

În cadrul Liceului Teoretic „Nicolae Jiga” din Tinca se află în derulare proiectul educativ „Să ocrotim pădurea”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Casa Corpului Didactic, Direcția Silvică Bihor, Ocolul Silvic Tinca, SC Automatic Telecom Tinca, Colegiul Național „Arany Janos” Salonta și Colegiul Național „George Coșbuc” din Cluj-Napoca.

Proiectul se adresează tuturor elevilor Liceului Teoretic „Nicolae Jiga” Tinca, dar și cadrelor didactice, părinților și partenerilor implicați.
Responsabilii de proiect sunt: director, prof. ing. Madear Viorica Ana și directorii adjuncți, prof. Anton Carmen Monica și Frese Daniela Lăcrimioara.
Una dintre activitățile din calendar s-a desfășurat vineri, 12 noiembrie 2010, când elevii clasei a X-a A de la Liceul Teoretic „Nicolae Jiga” din Tinca au plantat puieți de stejar roșu în apropierea cabanei Goroniște, Gurbediu, din raza Ocolului Silvic Tinca. Șeful ocolului, ing. Moisa Tudorel Madear, alături de ing. Vasile Șerban și ing. Cosmin Gabor, le-au prezentat elevilor lucrările ce se efectuează toamna în pepinieră. Sub îndrumarea doamnelor director, elevii au plantat puieți de stejar roșu pentru a ocroti zona unde ei sunt bineveniți oricând.
Cum după muncă vine și răsplata, activitatea s-a încheiat cu un „picnic” în aer liber. (Mădălina M.)

Trimite email
miercuri, 12 august 2026 la 07:00:21 Ora de vară a Europei de Est