Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

1 Decembrie ne e unirea

Ziua națională la Vașcău

1 Decembrie ne e unirea

„Priviți mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine” sunt versurile care au declanșat manifestările dedicate sărbătoririi Zilei naționale a României la Școala cu clasele I-VIII „Nicolae Bogdan” din Vașcău, sub îndrumarea directorului școlii, prof. Liliana Laza și a coordonatorului pentru proiecte educative, prof. Tanko Anca.

Cabinetul (CDI) a devenit neîncăpător pentru elevii și cadrele didactice participante.
Peste 150 de spectatori au urmărit cu vădită emoție prestația colegilor care au recitat, au intonat cântece patriotice, au vorbit despre semnificația și importanța evenimentului.
La biblioteca școlii a fost organizată o expoziție de carte istorică și fotografii care au imortalizat evenimentele de la 1 Decembrie 1918.
Și preșcolarii de la grădinițele din Vașcău au marcat Ziua națională prin expoziții și programe artistice, sub îndrumarea educatoarelor.
„Avem privirile îndreptate spre viitor, dar nu trebuie să ne uităm trecutul, căci și noi vom fi parte a istoriei pentru generațiile viitoare. Suntem și vom rămâne români și nu ne vom găsi identitatea decât raportându-ne la înaintași”, a ținut să sublinieze directorul școlii, prof. Liliana Laza. (Cristina L.)

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 06:50:22 Ora de vară a Europei de Est