Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
7 aprilie 2026

Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române

Chimistul a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Academiei cu 84 de voturi, față de 73 de voturi câte a cumulat contracandidatul său, filosoful Mircea Dumitru.
Cine este Marius Andruh, noul președinte al Academiei Române: primul oficial care a anunțat verdictul de plagiat în cazul premierului Victor Ponta, pe care l-a prezentat drept „plagiat de tip copy-paste”.
Alegerile pentru președinția Academiei Române s-au desfășurat astăzi, 7 aprilie 2026; votul a început la ora 10.00, moment din care membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare din România au început să-și exprime opțiunile la vot. Marius Andruh a câștigat alegerile pentru președinția Academiei Române cu 84 de voturi, din cele 157 de voturi exprimate.
„Alegerea președintelui se face cu două treimi din voturile membrilor participanți care trebuie să alcătuiască cvorumul, deci să fie și ei la rândul lor mai mult de două treimi plus unu prezenți sau să voteze online. Dacă nu se întrunesc voturile necesare, adică dacă din primul tur de scrutin niciun candidat nu obține două treimi din voturi, atunci se trece la al doilea tur. Și nu se poate valida decât dacă obține două treimi din voturi. Deci nu-i vorba de majoritate simplă (jumătate plus unu), ci două treimi”, a declarat fostul președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop, pentru Edupedu.ro.
Marius Andruh a fost primul oficial care a constatat și a pronunțat apoi public verdictul de plagiat în cel mai sonor caz de încălcare a eticii academice din România: plagiatul fostului premier Victor Ponta. Concret, din funcția de președinte al CNATDCU, Marius Andruh a anunțat oficial pe 29 iunie 2012 că Victor Ponta a plagiat. Pe 20 iulie 2012, și Comisia de Etică a Universității din București a anunțat că Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă prezidată de rectorul de atunci, Mircea Dumitru. Reamintim că Victor Ponta era premier la acea vreme și a încercat să scape de acest verdict inclusiv prin desființarea CNATDCU și reorganizarea consiliului chiar în ziua în care Andruh a anunțat plagiatul.
Chimistul Marius Andruh (72 de ani) a fost vicepreședinte al Academiei Române din 2022 și până în 2026, a fost președinte al Secției de științe chimice (2009 – 2026) și directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu“ al Academiei Române (2021– 2026).
Academicianul Andruh este inițiatorul și gazda conferințelor „Ora de știință”, eveniment care contribuie la popularizarea științelor.
S-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A urmat cursurile școlii generale în satul natal. În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie). Absolvent, în 1979, ca șef de promoție, al Facultății de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică. În anul 1988 obține titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“ (1992-1993).
Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019. Între anii 1994-1996 a fost profesor asociat la Université du Québec à Montréal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Göttingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier“, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal“, 2014)...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 martie 2026

Ceremonie fulger - Totul a durat 2 minute și jumătate
Ceremonie fulger, fără nicio declarație din partea președintelui Nicușor Dan la depunerea jurământului ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian / Guvernul a fost reprezentat doar de premierul Ilie Bolojan / Totul a durat 2 minute și jumătate


Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației și Cercetării a avut loc marți, la ora 16:00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, în prezența președintelui României, Nicușor Dan. Acesta din urmă nu a avut nicio declarație. Noul ministru, la fel, nu a avut nicio declarație. Din partea Guvernului a fost prezent doar premierul Ilie Bolojan, conform imaginilor transmise de Administrația Prezidențială.

Evenimentul s-a încheiat imediat după rostirea jurământului și predarea documentului semnat de ministru către președinte. Nici președintele Nicușor Dan și nici noul ministru al Educației și Cercetării nu au susținut alocuțiuni sau intervenții publice la finalul ceremoniei, situație neobișnuită în contextul instalării unui nou membru al Guvernului. Totul a durat, cu tot cu imnul de stat, 2 minute și jumătate.

Seri magice... la Grădinița nr. 46

Codruța Ivan și Nicoleta Torj le-au pregătit părinților

Seri magice... la Grădinița nr. 46

Timp de trei săptămâni, părinții copiilor din grupa mare germană de la Grădinița nr. 46 din Oradea (director - prof. Rodica Ștef) au fost invitați de educatoarele grupei (Codruța Ivan și Nicoleta Torj) să participe la proiectul „Seri magice”...

Proiectul a vizat pregătirea bunului creștin pentru marele praznic împărătesc – Nașterea Pruncului Sfânt (altfel spus sărbătoarea Crăciunului).
Codruța și Nicoleta au început pregătirilor, precum niște duhovnici, cu înnobilarea sufletului, lucrare promovată în chip fericit de frumoasele colinde ce se cântă în postul Crăciunului. Prin urmare, dintru început, s-a dat „dezlegare” la cântatul colindelor. La ceas de seară, părinții au fost invitați într-o călătorie binecuvântată pe drumul colindelor românești, învățând însă și câteva colinde în limba germană („aceasta va fi surpriza oferită de părinți copiilor în cadrul serbării de Crăciun - părinții îi vor colinda pe copii”, a ținut să sublinieze Codruța).
La cea de-a doua întâlnire, „șefii bucătari” s-au ocupat de pregătirea mesei de Crăciun. Fiecare mămică și-a prezentat rețeta specială pentru seara magică de Crăciun. În acest fel, s-a realizat schimb de rețete culinare, unele chiar au fost „testate” (puse în aplicare la grădiniță), cu acordul doamnei director Rodica Ștef și cu concursul bucătăreselor grădiniței. La reuniunea din 14 decembrie (la care am participat și noi), educatoarele și părinții s-au ocupat de pregătirea ,,casei’’(a grupei) pentru sfânta sărbătoare a Crăciunului. Părinții și copiii au confecționat (împreună) globuri și aranjamente cu care a fost  împodobit bradul din sala de clasă.
La final de proiect, Codruța și Nicoleta s-au arătat încântate de reușită. „Suntem încântate de modul cum a decurs proiectul. Părinții, la rândul lor, au fost bucuroși și interesați, au venit cu plăcere și au participat activ, dovedind interes și bucurie pentru astfel de activități. De-acum îl așteptăm cu drag pe Moș Crăciun, care, cu siguranță, ne va răsplăti pe toți pentru prestația depusă timp de trei săptămâni”.
Educatoarele țin să le mulțumească părinților pentru minunata conlucrare, iar doamnei director pentru tot sprijinul și atenția acordate. (Ov. Dan)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Seri magice... la Grădinița nr. 46.

Trimite email
miercuri, 27 mai 2026 la 13:43:24 Ora de vară a Europei de Est