Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Ecoinfo și Biodiversitatea în imagini

În 8 decembrie, simultan, în trei școli

Ecoinfo și Biodiversitatea în imagini

Miercuri, 8 decembrie 2010, elevii din trei școli ale județul Bihor au realizat, simultan, activitatea Ecoinfo și Biodiversitatea în imagini din cadrul proiectului de educație ecologică „Calendarul naturii”.

Cele trei școli implicate în proiect sunt: Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” din Oradea (reprezentat de prof. Ramona Maghiar și clasa a XI-a F), Școala cu clasele I-VIII „Lucreția Suciu” din Oradea (prof. Ioana Laura Pop și clasa a VI-a A) și Grupul Școlar Industrial din Popești (prof. Bokra Sorina și elevii clasei a IX-a D). Activitatea a constat în atragerea elevilor în activități de promovare a acțiunilor de protejare a mediului înconjurător. Rezultatele acestui proiect sunt: chestionare de interes ecologic realizate de elevi, șase ore de educație ecologică, vizionarea de către elevi a unor imagini sub formă de fotografii și a unui film documentar și realizarea a 20 de rebusuri și integrame care sunt afișate într-un spațiu expozițional în fiecare școală. (Ramona M.)

Trimite email
miercuri, 19 august 2026 la 12:56:28 Ora de vară a Europei de Est