Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

La mulți ani celor ce poartă numele Sfântului Vasile cel Mare!

Astăzi, 1 ianuarie 2011

La mulți ani celor ce poartă numele Sfântului Vasile cel Mare!

Astăzi (1ianuarie 2010), în prima zi a lui 2011, după oficierea sfintei Liturghii, la Biserica Ortodoxă cu hramul „Sf. Apostol Andrei” din Oradea, a fost binecuvântată cununa Noului An, iar după cuvântul de învățătură, rostit de părintele paroh Ion Alexandru Mizgan, au fost adresate urări tuturor celor care poartă numele Sfântului Vasile cel Mare, printre care se numără și părintele paroh Vasile Bota. Pentru toți s-a cântat La mulți ani!

Mulțumind pentru urări, în numele tuturor celor care își serbează, astăzi, onomastica, părintele Vasile Bota a făcut un scurt bilanț al anului care a trecut, arătând că la Biserica „Sf. Apostol Andrei”, în 2010, au fost botezați 156 de copii, 145 de perechi de tineri au ținut să se cunune la această frumoasă și binecuvântată biserică, iar din cadrul parohiei, anul trecut, au plecat la cele veșnice 34 de persoane.
Din parte-ne, tuturor celor care își serbează, astăzi, ziua onomastică sau ziua de naștere, un sincer La mulți ani! (Ovidiu DAN)

Trimite email

vineri, 17 ianuarie 2020