Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Eminescu, sărbătorit și la Palat

Vineri, trei cercuri s-au reunit pe scenă

Eminescu, sărbătorit și la Palat

Reprezentanții a trei cercuri de la Palatul Copiilor și Elevilor din Oradea s-au reunit, vineri (14 ianuarie 2011), pe scena palatului pentru a-l omagia pe Eminescu.

„A-l recunoaște, a-l iubi și a-l cinsti pe Eminescu nu e puțin lucru, iar cei ce o fac sunt vrednici de admirația celorlați iubitori de neam, care își respectă valorile, care trăiesc alături de ei emoția pe care ți-o provoacă operele de valoare”, ne-a mărturisit dl profesor Marius Marcu, îndrumătorul cercului de estradă, care l-a delegat pe scenă pe Beniam Brule, să ni-l redea pe Eminescu, așa cum l-a încondeiat Grigore Vieru (la zidirea Soarelui) și cum l-au plâns Doina și Ion Aldea Teodorovici. Șase fete „ursitoare”, de la cercul de teatru, coordonat de distinsul profesor Maria Ivanov, au prezentat poemul dramatic „Mușet și ursitoarele”. Artista Anamaria Gal și grupul său vocal de la cercul de canto popular l-au omagiat pe Eminescu cântându-i cu măiestrie versurile (Revedere și Sara pe deal), iar Marcel Andor, de unul singur, a interpretat „Atât de fragedă”.
Cum ar fi putut lipsi de la un spectacol de lumină și culoare tocmai Adrian Păunescu. Ei bine, nu a lipsit, pentru că Izabela Segărcianu (de la cercul de teatru) a recitat poezia „Creatorul limbii noastre”.
 Toate acestea au fost prefațate de doamna profesor Maria Ivanov care a rostit cuvinte potrivite despre viața și opera lui Mihai Eminescu, ce s-au constituit într-un sincer omagiu adus „creatorului limbii noastre”. (Ov. Dan)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Eminescu, sărbătorit și la Palat.

Trimite email
joi, 6 august 2026 la 17:14:33 Ora de vară a Europei de Est