Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
9 februarie 2026

Ilie Bolojan, despre restricțiile pentru copii pe rețele sociale: E o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine, va fi o discuție în perioada următoare / Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri

Premierul Ilie Bolojan și-a reafirmat rezervele exprimate săptămâna trecută cu privire la interzicerea accesului copiilor sub 15-16 ani la rețele sociale și a arătat, într-un interviu acordat luni seară Digi24, că „asta va fi o discuție care se va lua (sic!) în perioada următoare”. El a precizat, însă, cu aceeași ocazie că subiectul reprezintă „o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine”.
Întrebat dacă există cineva în guvern care să „preia proiectul cu rețelele sociale” și eventuale restricții pentru copii, conform dezbaterilor din țările europene și din România, el a spus că a „încercat să fie ponderat”.

Amintim că, săptămâna trecută, el spunea despre limitări pentru accesul copiilor la social media: E greu să iei o măsură dar care, dacă nu o poți spune în practică, mai bine nu o iei (sic).
În interviul pentru Digi 24, el a revenit asupra opiniei că părinții pot avea un rol mai puternic în „a încerca un dialog” cu copiii despre dezinformare și manipulare: „Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri. Nu spun în sensul supravegherii, dar în sensul de a-i lămuri, de a încerca un dialog cu ei, pentru a-i, oarecum, preveni vizavi de ce se întâmplă atunci când stai foarte mult pe rețele sau cum pot fi foarte ușor dezinformat și manipulat”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

28 ianuarie 2026

Știri
OFICIAL Din anul școlar 2026-2027, liceele pedagogice nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor / Noile specializări

De anul școlar viitor, liceele cu profil pedagogic nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 3008 din 8 ianuarie 2026, pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar pedagogic. Potrivit regulamentului, noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.
Specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, care funcționează în baza Legii educației naționale nr.1/2011, nu se află în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, acesta fiind și motivul pentru care nu se mai organizează, din anul școlar 2026-2027, admitere pentru aceste specializări.
Art. 2. — „Pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, specializări care funcționează în baza Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, specializări pentru care nu se mai organizează admitere începând cu anul școlar 2026-2027, rămân valabile planurile-cadru și programele școlare aflate în uz la data admiterii și înscrierii elevilor de la aceste specializări în clasa a IX-a a studiilor liceale”, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial.

În regulament se arată că noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.

Art. 2. — „(1) Unitățile de învățământ în care se organizează învățământ vocațional pedagogic sunt unități de învățământ liceal, care au capacitatea de a organiza procesul de predare-învățare-evaluare și practica pedagogică pentru specializările din cadrul filierei vocaționale, profilul pedagogic, respectiv: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară”.

Marți, a apărut nr. 22 al revistei „OviDan”

Semnal

Marți, a apărut nr. 22 al revistei „OviDan”

Marți (18 ianuarie 2011), am început să distribuim numărul 22 al revistei „OviDan”.
Ediția conține știri de la Primăria Oradea și Banca Transilvania; fotoreportaje din școli, de la diferite evenimente din municipiu și județ.

Numărul se deschide cu un fotoreportaj de la cea de-a 12-a ediție aniversară Eminescu, de la Apateu (din Ungaria). Universitatea AGORA a organizat simpozionul „Securitatea transfontalieră în perspectiva aderării României la spațiul Schengen”, cu participarea extraordinară a ministrului Afacerilor Externe, dl Teodor Baconschi. Cu concursul dnei jurist dr. Ramona Bacter – consilierul juridic al Inspectoratului Școlar -, vă spicuim din noua lege a învățământului – Legea Educației Naționale; astăzi, despre pensionarea personalului didactic din învățământ; veți afla apoi cum l-au sărbătorit pe Eminescu elevii de la Școala cu clasele I-VIII nr. 11; elevii dnei învățătoare Alina Firtea, de la Școala cu clasele I-VIII „Alexandru Roman” din Oradea, i-au adus flori la statuie; copiii de la Grădinița nr. 45 l-au sărbătorit împreună cu prietenii lor de la Liceul Teologic Ortodox „episcop Roman Ciorogariu”; și la școala „Dacia”... „Porni Luceafărul”; elevii doamnei învățătoare Rodica Vlad, de la Școala cu clasele I-VIII nr. 16, au fost în vizită la partenerii lor de proiect de la Grădinița nr. 52; elevii claselor a IV-a A și a VI-a A de la școala nr. 16 au făcut schimb de felicitări cu copii din Turcia; Eminescu a fost sărbătorit și la Liceul Teoretic „Nicolae Jiga” din Tinca și la Palatul Copiilor și Elevilor din Oradea; Colegiul Național „Emanuil Gojdu” își prezintă Planul de școlarizare pentru anul școlar 2011-2012; la vernisajul expoziției foto-documentare „Pe drumul Învierii”, invitații părintelui Ion Alexandru Mizgan, domnii Claudiu Târziu și Răzvan Codrescu au pus punctul pe „i”, vorbind despre martirii bisericii și ororile regimului comunist, dar și despre perioada postcomunistă, făcând o radiografie a stării morale actuale, constatând cu tristețe faptul că „ne-am pierdut entuziasmul, ne-am tocit iluziile”.  
La rubrica sa, Adrian Crăciunaș ne propune „Lumină lină mărită”.
Doamna doctor Carmen Băloiu (medic pediatru la Spitalul Clinic Municipal „dr. Gavril Curteanu” din Oradea) ne aduce în atenție o problemă esențială: alimentația școlarului. Simona Popa (de la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”) prezintă coordonatele culturale ale lunii ianuarie. Ediția mai cuprinde fotoreportaje de la activitățile elevilor
de la Școala cu clasele I-VIII „Avram Iancu” din Oradea, precum și obiceiuri și tradiții din comuna Rieni. (Ovidiu Dan)

Trimite email
vineri, 6 martie 2026 la 00:11:29 Ora standard a Europei de Est