Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
7 aprilie 2026

Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române

Chimistul a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Academiei cu 84 de voturi, față de 73 de voturi câte a cumulat contracandidatul său, filosoful Mircea Dumitru.
Cine este Marius Andruh, noul președinte al Academiei Române: primul oficial care a anunțat verdictul de plagiat în cazul premierului Victor Ponta, pe care l-a prezentat drept „plagiat de tip copy-paste”.
Alegerile pentru președinția Academiei Române s-au desfășurat astăzi, 7 aprilie 2026; votul a început la ora 10.00, moment din care membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare din România au început să-și exprime opțiunile la vot. Marius Andruh a câștigat alegerile pentru președinția Academiei Române cu 84 de voturi, din cele 157 de voturi exprimate.
„Alegerea președintelui se face cu două treimi din voturile membrilor participanți care trebuie să alcătuiască cvorumul, deci să fie și ei la rândul lor mai mult de două treimi plus unu prezenți sau să voteze online. Dacă nu se întrunesc voturile necesare, adică dacă din primul tur de scrutin niciun candidat nu obține două treimi din voturi, atunci se trece la al doilea tur. Și nu se poate valida decât dacă obține două treimi din voturi. Deci nu-i vorba de majoritate simplă (jumătate plus unu), ci două treimi”, a declarat fostul președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop, pentru Edupedu.ro.
Marius Andruh a fost primul oficial care a constatat și a pronunțat apoi public verdictul de plagiat în cel mai sonor caz de încălcare a eticii academice din România: plagiatul fostului premier Victor Ponta. Concret, din funcția de președinte al CNATDCU, Marius Andruh a anunțat oficial pe 29 iunie 2012 că Victor Ponta a plagiat. Pe 20 iulie 2012, și Comisia de Etică a Universității din București a anunțat că Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă prezidată de rectorul de atunci, Mircea Dumitru. Reamintim că Victor Ponta era premier la acea vreme și a încercat să scape de acest verdict inclusiv prin desființarea CNATDCU și reorganizarea consiliului chiar în ziua în care Andruh a anunțat plagiatul.
Chimistul Marius Andruh (72 de ani) a fost vicepreședinte al Academiei Române din 2022 și până în 2026, a fost președinte al Secției de științe chimice (2009 – 2026) și directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu“ al Academiei Române (2021– 2026).
Academicianul Andruh este inițiatorul și gazda conferințelor „Ora de știință”, eveniment care contribuie la popularizarea științelor.
S-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A urmat cursurile școlii generale în satul natal. În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie). Absolvent, în 1979, ca șef de promoție, al Facultății de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică. În anul 1988 obține titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“ (1992-1993).
Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019. Între anii 1994-1996 a fost profesor asociat la Université du Québec à Montréal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Göttingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier“, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal“, 2014)...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 martie 2026

Ceremonie fulger - Totul a durat 2 minute și jumătate
Ceremonie fulger, fără nicio declarație din partea președintelui Nicușor Dan la depunerea jurământului ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian / Guvernul a fost reprezentat doar de premierul Ilie Bolojan / Totul a durat 2 minute și jumătate


Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației și Cercetării a avut loc marți, la ora 16:00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, în prezența președintelui României, Nicușor Dan. Acesta din urmă nu a avut nicio declarație. Noul ministru, la fel, nu a avut nicio declarație. Din partea Guvernului a fost prezent doar premierul Ilie Bolojan, conform imaginilor transmise de Administrația Prezidențială.

Evenimentul s-a încheiat imediat după rostirea jurământului și predarea documentului semnat de ministru către președinte. Nici președintele Nicușor Dan și nici noul ministru al Educației și Cercetării nu au susținut alocuțiuni sau intervenții publice la finalul ceremoniei, situație neobișnuită în contextul instalării unui nou membru al Guvernului. Totul a durat, cu tot cu imnul de stat, 2 minute și jumătate.

„Pași prin codrii lui Eminescu”

Mădălina Madear

„Pași prin codrii lui Eminescu”

Astăzi îl sărbătorim pe marele Eminescu și, deoarece școala noastră derulează proiectul intitulat „Luna pădurii”, am asociat aceste două evenimente și vă propunem câțiva pași prin codrii lui Eminescu.

Cea care ne propune să facem câțiva pași prin codrii lui Eminescu este Mădălina Madear (din clasa a X-a, de la Liceul Teoretic „Nicolae Jiga” din Tinca, eleva dnei prof. Floare Cioca).
Mecanismul viu al universului eminescian liric se desface într-o diversitate de motive a căror bogăție dezvăluie un tip de sensibilitate și de fantezie creatoare romantică. Motivele sale literare derivă din înțelepciuni tradiționale, toate exprimând căderea dintr-o unitate primordială: motivul vârstei de aur, motivul cuplului, al codrului etc. Dumitru Murărașu, în excepționalul studiu „Împărat slăvit e codrul” apărut în „Comentarii eminesciene” realiza, pentru prima oară în critica românească, o statistică a repetiției termenului „pădure” în opera eminesciană. Pădurea apare de 24 de ori în operele dintre 1870-1874, de 21 de ori în cele apărute între 1875-1878 și doar de 11 ori între 1879-1883. Termenul „codru” crește, în aceleași perioade, de la 47 de ori la 55 și la 62. În interiorul regnului vegetal, pădurea constituie o lume, care cuprinde toate elementele Cosmosului, oglindit în apele din mijlocul ei, în lacurile acelea strâns legate cu luna, soarele și stelele, din care sorb eternitate și putere. Dacă în mitologia indiană, pădurea reprezintă locul magic vizitat de sihaștri, ca și în mitologia germană sau celtică, unde are aceleași virtuți, pentru Eminescu devine o prezență inedită cu atributele arhaicului, purității și forței. O afecțiune neobișnuită îl leagă pe poet de spațiul codrului, apropiere detectată în apelative diminutivale „codruțule”, „drăguțule” sau în ipostaza codrului ca împărat („împărat slăvit e codrul”, „Codrule, Măria Ta”). Și pădurea este învestită cu darul de a visa și de a exprima, prin gânduri și suspine, participarea afectivă la destinul individual și la cel general-uman. De exemplu în opera „Povestea codrului”, se dezvăluie drama unui destin de excepție, exprimată simplu, în câteva gesturi fundamentale, destin pe care codrul încearcă să îl ocrotească. Pădurea i s-a relevat, de timpuriu „copilului” ca un topos cu puteri supranaturale, protectoare, ca un loc unde visul se împletește cu realul. Umanul se găsește sub ocrotirea blândă a pădurii care îi dezvăluie, în dragoste și în joacă, toate tainele și frumusețile, dând copilăriei, bucuria și armonia vârstei de aur. Starea de reverie produce transfigurarea locului: sub lumina fermecată a lunii, pădurea se sublimează într-un spațiu paradisiac, cete de cerbi se apropie, vestind o iminentă prezență superioară, crăiasa delicată, zână a locului („Fiind băiet, păduri cutreieram”).
Poezia „O, rămâi” înseamnă o chemare insistentă și dureroasă, aproape de îndrăgostită, pe care pădurea o adresează celui care pare a pleca. Astfel își dorește să împiedice ieșirea copilului din fericita vârstă de aur și să-l ferească de semnul crud al destinului, amintindu-i de toate darurile pe care i le-a făcut. Pădurea devine un mic Cosmos acordat în perfecte armonii, și copilul, un prinț fermecat de vrăjile lunii. Lipsa de răspuns a copilului la blânda chemare a înțeleptei, la irepetabilele privilegii ale copilăriei, refuzate cu inconștiența vârstei devine destin: „Șuieram l-a ei chemare/Ș-am ieșit în câmp râzând”. Cel plecat a pierdut accesul la mistere și la sensul lucrurilor, vorbind despre neputința reintrării în fericita stare de copil, totul rămânând ca un plânset grav al amintirii: „Unde ești, copilărie/Cu pădurea ta cu tot?” Aflat sub vraja iubirii, eul își dorește o posibilitate  de refacere a armoniei pierdute. Reintrarea în spațiul sacru al codrului nu se poate îndeplini decât prin reîntoarcerea în copilărie, astfel reducându-se impactul grav al destinului. Numai acum norocul și iubirea capătă dimensiuni ludice: „Și să fim din nou copii,/ Ca norocul și iubirea/Să ne pară jucării”.
 În „Revedere”, adresarea afectuoasă a poetului concentrează mărturisirea stării actuale după lungi călătorii în timp și spațiu, dovedind curajul reîntoarcerii la elemente primordiale. Însă, pentru codru, trecerea timpului întărește conștiința eternității sale, ca un adevărat geniu al locurilor implicit și detașat, totodată uimește neparticiparea codrului la suferința condiției umane supuse trecerii ireversibile a timpului. Tot poemul exprimă dăinuirea codrului, păstrător mitic al unor permanențe la care rătăcitorul pierde accesul: „Iar noi locului ne ținem/Cum am fost așa rămânem/Marea și cu râurile,/ Lumea cu pustiurile,/Luna și cu soarele,/Codrul cu izvoarele.”
Se pare că de codru se leagă, în concepția eminesciană, un destin mai înalt decât cel individual, cu o încărcătură magică învestitoare cu un tip de cunoaștere superioară ce îi lipsește omului comun. În el regăsește copilăria, istoria de aur a neamului, promisiuni pentru viitor. Spațiul paradisiac al începutului este codrul, un templu universal în care bălțile se clatină, palpitând de o viață eternă. Interesantă este viziunea poetică din opera „Codru și salon”, unde pădurea este asociată cu copilăria, cu „ochii plini de visuri” și cu limbajul dispărut al basmelor. Tot aici, salcâmul este spațiu social, unde tânărul demonic are un suflet rănit și o inimă străină căci a abandonat timpul istoric și iluzia Cosmosului armonios în favoarea gândirii critice. Gândirea de tip critic face de neînțeles sfântul grai al naturii, „stinge ochiul” vizionar al Greciei antice, punând sub semnul întrebării natura și chiar arta. Sentimentul iubirii luminează labirintul codrilor, conducând către centrul pădurii, inimă ascunsă a lumilor, marcată de prezența acvaticului ce îngemănează eternul și efemerul. Drumul spre mijlocul codrului este un drum al farmecului care se topește într-un univers muzical spre vraja iubirii. (Povestea teiului). După întâlnirea cu prințul pădurii dăruind Blancăi universul miraculos al pădurii, se închide integrând în povestea sa și „istoria” celor doi tineri: „Se tot duc, se duc mereu/Trec în umbră, pier în vale” (Povestea codrului), „Adormind de armonia/Codrului bătut de gânduri” (Dorința), descoperind „codrul cu verdeață” (”Floare albastră”). Vizând codrul de fagi, „Povestea codrului sau rătăcind „Pe cărare cu cotituri/unde noaptea se topește/Glasul vechilor păduri” (Lasă-ți lumea,) îndrăgostiților le este redată pădurea copilăriei și sacrul grai al pădurii. Universul Daciei îndepărtate este un spațiu al cadrelor neexplorate, zeii daci se adunau „în verdea-ntunecime a pădurilor”, iar zâna Dacia plutea pe un fluviu ce se adâncea în codrii străvechi. Aceste timpuri străvechi ascundeau codri plini de taine, chiar și soarele atingea cu razele sale de aur coamele copacilor: „Soarele trecând pe codri a lui roată de-aur” moale/Vârfurile verzi de codri le îndoaie-n a lui cale”. „Râul, ramul” (Scrisoarea III) implică o participare de tip mitic la lupta pentru independență, ele apără un mit voievodal legat de apărarea vitejească și credincioasă a pământului strămoșesc. În „Mușatin și codrul” țara acoperită de păduri avea nebănuite puteri secrete. „Acu cinci sute de ani/Numai codru îmi erai/Împrejur creșteau pustii/Se surpau împărății,/Neamurile-mbătrâneau,/ Crăiile se treceau,/Numai codrii tăi creșteau”.
 „Rămas schimbat de la începuturi, având în el concentrarea de forțe a obârșiilor, codrul e prezența și martorul unei încremenite măreții din timpuri mitice, participând la voievodala strălucire și la cunoașterea magică legată de acea vreme a Daciei grandioase, păstrate ca un model perfect a cărui atingere se reîncearcă prin eroi aleși, ca Mușatin”.
 În consecință, așa cum nota George Călinescu, în creația eminesciană numai omul este un fenomen, în timp ce codrul, marea, râul, luna sunt idei, divinități, mituri.
Trimite email
marți, 26 mai 2026 la 23:29:32 Ora de vară a Europei de Est