Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

La început de an școlar

De la Inspectoratul Școlar al județului Bihor

La început de an școlar

Purtând în suflete culorile verii, ne întâlnim în prag de toamnă pentru a începe un nou an școlar. Gândurile mele se îndreaptă spre toți cei care, luni, 17 septembrie, vor umple de viață curțile școlilor: cadre didactice, elevi și părinți.

Vă doresc, dragi elevi, un an bun, plin de succese și împliniri.
Am încercat să facem fiecare școală cât mai primitoare pentru voi. Știu că sunt încă școli care nu îndeplinesc standardele europene, dar sper ca împreună să reușim ca și școala din cel mai îndepărtat sat să ofere aceleași condiții ca și cea din centrul orașului. Pe colegii mei de la catedră, care cu dăruire și răbdare deschid orizonturile cunoașterii pentru toți elevii, îi asigur de profundul meu respect pentru munca de apostolat pe care o fac.
Conștientă fiind de faptul că, formarea copiilor nu se poate realiza doar în școală, chem părinții să ne fie parteneri reali în activitatea noastră, spre binele copiilor.
Doresc ca anul școlar 2007/2008 să vă aducă tuturor sănătate, succes și bucurii.
prof. Liliana Antonescu,
inspector școlar general

Trimite email
marți, 18 august 2026 la 13:28:00 Ora de vară a Europei de Est