Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Zece zile de iubire

La Liceul Teoretic „Lucian Blaga” Oradea

Zece zile de iubire

Marți, 22 februarie, elevii claselor de matematică-informatică, de la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Oradea, au trebuit să facă față unei provocări lansate de catedrele de limba engleză, limba română și matematică-informatică.

Au trebuit să facă asemănări și deosebiri dintre Valentine’s și Dragobete.
Activitatea transcurriculară intitulată „10 zile de iubire, 14, 24 februarie” a reunit echipe de câte doi-trei elevi, care, folosind suportul digital, audio și video al programelor power point, dar alegând și o temă muzicală specială sărbătorii iubirii la englezi și la români, s-au documentat, au descris elementele specifice sărbătorii de Valentine’s (inimioare roșii, baloane, trandafiri, cupidoni) sau au descoperit tradițiile românești de Dragobete (să te îmbraci frumos încă de dimineață, să culegi fructe și flori din pădure, fetele și băieții să se întâlnească, să discute și fiecare băiat să urmărească fata care-i este dragă).
Profesorii coordonatori ai activității transcurriculare, Neșiu Sânziana și Creț Claudia, au subliniat ideile principale menționate de echipajele participante (9A, 10 A, 10 B, 11 A).
Prof. Hora Ioan, directorul liceului, invitat la activitate alături de colegi profesori și bibliotecara liceului, i-a provocat pe participanți la o discuție liberă despre tradițiile legate de Valentine’s și Dragobete, și cum percep ei, tinerii de azi, cele două sărbători ale lunii februarie.
Răspunsurile date au dovedit maturitatea gândirii și dorința lor de a păstra și tradiția românească.
În urma deliberării juriului, premiile au fost acordate după cum urmează: Ionescu Alexander (9A) - Interesting Approach; Ruge Claudia și Faur Daniela (9A) - premiu de participare; Varadi Ștefania, Berea Adrian, Beleneși Andreea (11A) - premiu pentru calitatea imaginii; Hazaparu Vivienn și Andrada Bota (10 B) - premiu pentru BEST MUSIC; și nu în ultimul rând, echipei compuse din Crișan Horia, Lupșe Daniel și Diana Gherghel (10 A) - un premiu special pentru cel mai bun proiect (lb. română) și pentru Best Valentine’s presentation (lb. engleză). (N. S.)

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 12:55:57 Ora de vară a Europei de Est