Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
7 aprilie 2026

Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române

Chimistul a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Academiei cu 84 de voturi, față de 73 de voturi câte a cumulat contracandidatul său, filosoful Mircea Dumitru.
Cine este Marius Andruh, noul președinte al Academiei Române: primul oficial care a anunțat verdictul de plagiat în cazul premierului Victor Ponta, pe care l-a prezentat drept „plagiat de tip copy-paste”.
Alegerile pentru președinția Academiei Române s-au desfășurat astăzi, 7 aprilie 2026; votul a început la ora 10.00, moment din care membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare din România au început să-și exprime opțiunile la vot. Marius Andruh a câștigat alegerile pentru președinția Academiei Române cu 84 de voturi, din cele 157 de voturi exprimate.
„Alegerea președintelui se face cu două treimi din voturile membrilor participanți care trebuie să alcătuiască cvorumul, deci să fie și ei la rândul lor mai mult de două treimi plus unu prezenți sau să voteze online. Dacă nu se întrunesc voturile necesare, adică dacă din primul tur de scrutin niciun candidat nu obține două treimi din voturi, atunci se trece la al doilea tur. Și nu se poate valida decât dacă obține două treimi din voturi. Deci nu-i vorba de majoritate simplă (jumătate plus unu), ci două treimi”, a declarat fostul președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop, pentru Edupedu.ro.
Marius Andruh a fost primul oficial care a constatat și a pronunțat apoi public verdictul de plagiat în cel mai sonor caz de încălcare a eticii academice din România: plagiatul fostului premier Victor Ponta. Concret, din funcția de președinte al CNATDCU, Marius Andruh a anunțat oficial pe 29 iunie 2012 că Victor Ponta a plagiat. Pe 20 iulie 2012, și Comisia de Etică a Universității din București a anunțat că Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă prezidată de rectorul de atunci, Mircea Dumitru. Reamintim că Victor Ponta era premier la acea vreme și a încercat să scape de acest verdict inclusiv prin desființarea CNATDCU și reorganizarea consiliului chiar în ziua în care Andruh a anunțat plagiatul.
Chimistul Marius Andruh (72 de ani) a fost vicepreședinte al Academiei Române din 2022 și până în 2026, a fost președinte al Secției de științe chimice (2009 – 2026) și directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu“ al Academiei Române (2021– 2026).
Academicianul Andruh este inițiatorul și gazda conferințelor „Ora de știință”, eveniment care contribuie la popularizarea științelor.
S-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A urmat cursurile școlii generale în satul natal. În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie). Absolvent, în 1979, ca șef de promoție, al Facultății de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică. În anul 1988 obține titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“ (1992-1993).
Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019. Între anii 1994-1996 a fost profesor asociat la Université du Québec à Montréal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Göttingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier“, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal“, 2014)...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 martie 2026

Ceremonie fulger - Totul a durat 2 minute și jumătate
Ceremonie fulger, fără nicio declarație din partea președintelui Nicușor Dan la depunerea jurământului ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian / Guvernul a fost reprezentat doar de premierul Ilie Bolojan / Totul a durat 2 minute și jumătate


Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației și Cercetării a avut loc marți, la ora 16:00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, în prezența președintelui României, Nicușor Dan. Acesta din urmă nu a avut nicio declarație. Noul ministru, la fel, nu a avut nicio declarație. Din partea Guvernului a fost prezent doar premierul Ilie Bolojan, conform imaginilor transmise de Administrația Prezidențială.

Evenimentul s-a încheiat imediat după rostirea jurământului și predarea documentului semnat de ministru către președinte. Nici președintele Nicușor Dan și nici noul ministru al Educației și Cercetării nu au susținut alocuțiuni sau intervenții publice la finalul ceremoniei, situație neobișnuită în contextul instalării unui nou membru al Guvernului. Totul a durat, cu tot cu imnul de stat, 2 minute și jumătate.

Primăvara prieteniei

În cadrul S.N.A.C.

Primăvara prieteniei

În cadrul proiectului S.N.A.C. „Aproape de semenii noștri” derulat de Școala cu cls. I-VIII „Dacia”, în colaborare cu CSEI „Orizont”, coordonat de prof. psiholog Claudia Trifa, copiii și- au dat mâinile pentru a întâmpina împreună primăvara.

De ce Primăvara prieteniei?
Pentru că o nouă primăvară ni se arată, un nou prilej de întâlnire cu cei pe care îi cunoaștem de multă vreme. Unii voluntari de la Școala „Dacia” sunt în acest proiect de trei ani, alții acum învață despre voluntariat de la cei mai vechi, și cu fiecare an ce trece, tot mai numeroasă e implicarea copiilor și îndrumătorilor lor în acțiuni de genul celei pe care am pregătit-o pentru 1 martie.
Un singur apel și o mulțime de copii au îmbrățișat ideea de a realiza felicitări și mărțișoare pentru copiii de la „Orizont”, dar și pentru cei din „Dacia”. Voluntarilor din clasele a VI-a A, D, a VII-a D, a VIII-a A și C,  li s-au alăturat copiii din clasa a II-a C, îndrumați de prof. Hava Florica.
Originalitate... un cuvânt rostit, o provocare. Asta ne-a determinat să transformăm o simplă activitate într-o competiție. Urma să se găsească cele mai frumoase urări pentru cele mai reușite felicitări. Copiii și-au descoperit repede resursele, s-au mobilizat pentru termina la timp și mai ales pentru a ajunge cu felicitările la prietenii lor. Inspirația nu le-a lipsit copiilor. Urările și felicitările exprimau sentimente sincere și gânduri pure...și erau pregătite să-și impresioneze destinatarii.
Un ultim pas și misiunea avea să fie îndeplinită. În sala de clasă i-am găsit pe cei pe care îi aveam în minte, adică pe prietenii noștri alături de una dintre colaboratoare, dna Adriana Ficuț. S-au bucurat să ne vadă, iar noi eram fericiți să le dăruim semnul prieteniei noastre. Am căzut pe gânduri când unul dintre copii râdea cu un ochi și cu altul plângea pentru că ar fi vrut să răspundă cu un gest similar, acela de a oferi și el un mărțișor și ne-a spus: „Eu n-am bani să vă dau mărțișor”. O strângere de mână și  un surâs au risipit rapid tristețea băiatului, iar buna dispoziție a revenit. Voluntarii au primit astfel o altă lecție frumoasă pentru viață: cu gesturi mărunte, dar sincere poți să îi mângâi pe semeni.
Înainte de plecare am mai avut câteva schimburi de impresii și de adrese (electronice) urmând să le folosim până la următoarea întâlnire. (C. Trifa)

Trimite email
marți, 26 mai 2026 la 03:54:04 Ora de vară a Europei de Est