Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Concurs în școlile din zona metropolitană

22 martie - Ziua mondială a apei

Concurs în școlile din zona metropolitană

În fiecare an la 22 martie se celebrează Ziua mondială a apei, eveniment pentru care, în acest an, ONU a ales deviza „Apă pentru orașe – Răspunzând provocării urbane”. Acțiunea World Water Day - 22 martie 2011

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a anunțat perioada 2005-2015 drept Deceniu internațional „Apă pentru viață” în scopul gestionării corecte a resurselor de apă, atât pentru generația actuală, cât și pentru cea următoare. Cu prilejul acestei zile, SC Compania de Apă Oradea SA dorește o acțiune de anvergură, prin lansarea unui concurs de pictură cu titlul „Apă pentru localitatea mea”, concurs care să exprime o opinie sănătoasă cu privire la apa de care avem atâta nevoie. Mesajul lucrărilor poate fi: *Apa curată înseamnă viață *Eu am nevoie de apă curată *Povestea unei picături de apă *Nu risipi apa, folosește-o rațional!
Organizarea concursului
Organizarea va fi asigurată de către angajații SC Compania de Apă Oradea SA care se vor deplasa la școlile gimnaziale din localitățile aferente zonei metropolitane, echipate uniform și se va desfășura după cum urmează: în 7 martie – la Școala din Nojorid (la patru clase), în 9 martie - Școala din Tinca (la 10 clase), 10 martie - la Școala din Girișul de Criș, Tărian (opt clase), 11 martie – la Școala din Sântandrei (șapte clase), 14 martie – la Școala din Oșorhei (la opt clase), 15 martie - Școala din Sânmartin (la opt clase).
Acțiunea CAO implică elevii claselor I - IV din școlile menționate (45 de clase), cu un număr total de 823 de copii (Nojorid – 67 de copii, Tinca – 248, Girișul de Criș, Tărian – 130, Sântandrei – 133, Oșorhei – 160, Sânmartin – 85). Elevii vor viziona filmul “Povestea picăturii de apă” ( material pregătit de CAO) și vor primi pe fiecare clasă un poster pe care vor realiza lucrări de pictură, versuri..., legate de importanța apei. Copiii vor fi răsplătiți cu cadouri pentru implicarea lor în acțiune. Lucrările se vor strânge de la clase în zilele de 18 - 21 martie, urmând ca acestea să fie prezentate în cadrul unei expoziții la sediul CAO în data de 22 martie și premiate în mod festiv.
Jurizarea
Jurizare va avea loc în data de 22 martie la sediul CAO în sala de ședințe, juriul fiind alcătuit din următorii membrii: Ovidiu Gavra – director general CAO, Aniko Kuntz – director economic, Claudiu Pop – director comercial, Ramona Novicov - critic de artă, jurist dr. Ramona Bacter - purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Bihor.
La eveniment vor participa: conducerea CAO, juriul, reprezentanții școlilor (directori și elevi), precum și jurnaliști. Lucrările cele mai bune vor fi premiate (cadouri, cupe și diplome). Lucrările vor fi expuse la sediile CAO. (Renata Tripa)

Trimite email
duminică, 20 septembrie 2026 la 09:11:45 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Nunta de Aur

Priviți câtă bucurie aduce această Nuntă de Aur încetățenită de Primăria Oradea! Felicitări, dragi edili! Doamne, dar nu banii, trandafirul sau diploma îi încântă pe părinții sau bunicii noștri, cât cadrul festiv, onoarea, prețuirea și recunoștința împărtășite pentru căsnicia trainică, de 50 de ani, împreună. Nu e puțin și nu e ușor să reziști într-un cuplu atâta vreme în condițiile atâtor furtuni și neajunsuri pe care le traversăm vâslind în aceeași barcă!