Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
22 decembrie 2025

SURSE: Daniel David și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării / Marilen Pirtea – în pole position pentru a prelua portofoliul


Daniel David și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării, potrivit surselor Edupedu.ro.
Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea, este cotat cu cele mai mari șanse de a prelua portofoliul cel mai dur lovit de măsurile de austeritate aplicate deja prin Legea Bolojan și cu un dosar fierbinte pe masă, și anume controversata programă de limbă română ce readuce cronicarii spre a fi studiați de elevii de 14-15 ani, la clasa a IX-a.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 noiembrie 2025

Sindicatul din educație avertizează profesorii:
Nu semnați actele adiționale propuse de școli la contractele de muncă, este o tentativă de diminuare a veniturilor

Sindicatul Independent al Profesorilor Argeș – SIPA „Muntenia” avertizează că școlile, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. SIPA Muntenia transmite profesorilor, printre altele, să nu semneze actele adiționale propuse și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.
„Conducerile unităților de învățământ, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, fapt ce duce la diminuarea salariului”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, această modificare este ilegală, deoarece decizia ICCJ nr. 7/2021 stabilește că gradația de merit, dirigenția, învățământul simultan / special, indemnizațiile specifice (contabili) sunt majorări ale salariului de bază, iar sporul neuropsihic se calculează la salariul de bază majorat, nu la salariul din grilă.

Sindicatul transmite profesorilor să nu semneze actele adiționale propuse, să nu accepte diminuarea bazei de calcul a sporului neuropsihic și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.

„Orice presiune sau amenințare din partea angajatorilor trebuie comunicată imediat sindicatului”, conform informării SIPA Muntenia.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 noiembrie 2025

Dacă înveți 20 de tipuri de exerciții, poți lua peste 9 la Evaluarea Națională, la Matematică – analiză

Evaluarea Națională continuă să dirijeze învățarea în România, asta arată noile modele de subiecte publicate pentru 2026 de Ministerul Educației și Cercetării. Analiza Edupedu.ro asupra itemilor care construiesc testul arată același tip de șablon cu probleme repetitive și previzibile. Asta deși toți specialiștii și practicienii – de la profesori, la cercetători, până la OCDE – avertizează de ani de zile că Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a în forma actuală întreținută deliberat de Centrul Național de Curriculum și Evaluare și Ministerul Educației și Cercetării menține aceleași rutine care duc elevii doar spre memorare, algoritmi, pregătire pentru notă, nu pentru înțelegere.
Reamintim, Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII) reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Examenul se desfășoară, anual, într-o singură sesiune, iar în ultimul an a existat și o sesiune specială. Atât candidații proveniți din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular au dreptul să susțină examenul fără taxă, potrivit Ministerului Educației.
O analiză comparativă făcută de Edupedu.ro asupra subiectelor oficiale date la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a între anii 2022–2025, în care am inclus și modelul publicat de minister pe 3 noiembrie pentru EN 2026, arată că fiecare exercițiu din testul propus este o reluare fidelă a unuia anterior. În cinci ani, examenul nu a introdus niciun tip nou de problemă, nicio cerință de gândire, nicio situație aplicată. Practic, cine identifică și rezolvă intensiv aceste câteva tipuri de exerciții poate lua lejer o notă peste 9, potrivit analizei Edupedu.ro.

“Deschidem porțile culturii prin porțile muzeelor”

La C.T. “D. Leonida” a fost lansat un nou proiect

“Deschidem porțile culturii prin porțile muzeelor”

Marți (25 septembrie 2007), la Colegiul Tehnic “Dimitrie Leonida” din Oradea a fost lansat un nou proiect, intitulat “Deschidem porțile culturii prin porțile muzeelor”, în parteneriat cu Muzeul Þării Crișurilor, Muzeul Militar, Cetatea Oradea, Inspectoratul Școlar, și finanțat de Consiliul local.

Prin derularea acestui nou proiect se urmărește creșterea interesului elevilor de la Colegiul Tehnic “Dimitrie Leonida” față de componenta  cultural-istorică a municipiului Oradea, prin implicarea lor în cunoașterea monumentelor de cultură și artă, prin vizite, întâlniri cu reprezentanți ai muzeelor și Cetății în cadrul a opt ore de dirigenție, prin realizarea de materiale informative (panouri și CD-uri) ce urmează să fie folosite la orele de consiliere și orientare, respectiv în cadrul  unor activități  extracurriculare și  prin organizarea  cu elevii a două concursuri cu o tematică prestabilită împreună cu partenerii de proiect.
Partenerii vin cu o ofertă generoasă
La lansare, echipa de proiect (alcătuită din prof. Georgeta Sadoveanu, responsabilul proiectului, Mihaela Elena Băguț, coordonator, Anda – Mihaela Marian, Liana Coroianu, Ciprian Băguț, precum și trei elevi: George Biro, Alina Þodan și Vlad Olar ) a avut  alături conducerea colegiului (prof.Georgeta Sadoveanu – director, și Daniela Vîlceanu – director adjunct), Delia Bacoș, consilier educativ, Aurora Olar, președintele  Consiliului reprezentativ al părinților, reprezentanți ai partenerilor (prof. Florin Negruțiu, inspector școlar de specialitate, Amalia Moldovan, muzeograf, șef secție relații publice și expoziții), invitați (Gretta Postole, directorul Gr. Șc. “Andrei Șaguna”), reprezentanți ai presei, elevi .
Reprezentantul Inspectoratului Școlar, Florin Negruțiu, s-a arătat plăcut surprins de faptul că în școli se scriu tot mai multe proiecte, care obțin finanțare, ceea ce înseamnă că  temele sunt bine alese, cu impact pentru comunitate și colectivele de elevi. Muzeograf Amalia Moldovan, unul dintre parteneri, a promis să vină cu o ofertă generoasă, concursuri pe teme diverse, din domenii cât mai variate, pentru a interesa cât mai mulți elevi .
Să mai notăm faptul că proiectul se derulează pe perioada 1septembrie-30 noiembrie 2007, iar principalii beneficiari vor fi 210 elevi implicați în derulare, dar, indirect, și ceilalți elevi ai colegiului. (Ovi Dan)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: “Deschidem porțile culturii prin porțile muzeelor”.  

Trimite email
joi, 8 ianuarie 2026 la 01:59:22 Ora standard a Europei de Est