Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Magazinul „Diafitt” - cu produse fără gluten!

Joi, se deschide, la Oradea

Magazinul „Diafitt” - cu produse fără gluten!

La Oradea, se va deschide joi (17 martie 2011), la ora 12.00, pe str. Tudor Vladimirescu nr. 72 (intrarea dinspre Roșiorilor), magazinul „Diafitt”, care va comercializa produse fără gluten, după cum țin să ne asigure administratorii - Egri István și Lantos Enikö.

În Oradea, acest magazin va fi primul în care cei care suferă de intoleranță de gluten pot găsi toate alimentele și materia primă pentru realizarea unui meniu zilnic adecvat.
În opinia publică, se știe că respectarea unei diete adecvate duce la o viață mult mai sănătoasă și împlinită, de aceea, celor care ni se adresează, le oferim îndrumările și sprijinul nostru.
Vom comercializa diferite produse alimentare fără gluten, ca de exemplu: amestecuri de făină (care sunt adecvate pentru coacere pâine, preparare prăjituri, torturi, maffinuri etc.) produse de panificație, prăjituri, paste făinoase speciale, condimente, produse   semipreparate, congelate.
Aceste produse sunt recomandate în mod special celiacilor, dar pentru o alimentație sănătoasă poate fi consumată de oricine. De asemenea, comercializăm produse care nu conțin în compoziția lor gluten, lapte, zahăr sau ouă și diferite tipuri de ceai.
La inagurarea magazinului, veți putea gusta produsele mai sus menționate...(Egri István Lantos Enikö)

Trimite email
miercuri, 19 august 2026 la 02:30:42 Ora de vară a Europei de Est