Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
21 august 2026

Portofoliul profesional al cadrelor didactice, disponibil acum ca modul în platforma Edus (P)

De peste 10 ani, Edus urmărește îndeaproape cerințele care apar în sistemul de învățământ și le integrează, pe măsură ce apar, în aceeași platformă. Edus nu mai este demult doar un catalog electronic. Modulul de burse, raportările MATE și chestionarele SASAT, butonul roșu, modulele SCIM și CEAC pentru control intern și asigurarea calității au fost adăugate în timp, pe măsură ce școlile au avut nevoie de ele. Numai de la începutul acestui an, platforma a primit 23 de actualizări, cu funcții noi și îmbunătățiri.

Cel mai recent pas este un modul dedicat portofoliului profesional al cadrelor didactice, răspuns la obligația introdusă prin Ordinul nr. 3.858/2026. Modulul este disponibil acum în Edus.

Ce rezolvă modulul pentru conducerea școlii

Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 3.858/2026 stabilește obligații atât pentru cadrele didactice, cât și pentru unitatea de învățământ. Fiecare școală are obligația să își elaboreze o procedură internă proprie pentru gestionarea portofoliilor, iar responsabilitatea implementării revine conducerii.

În practică, directorul are nevoie să vadă care cadre didactice și-au depus portofoliul, să poată aproba sau returna un portofoliu depus și să poată prezenta situația organizat la un control. Modulul din Edus acoperă acest flux.

Portofoliile depuse sunt vizibile conducerii într-o secțiune dedicată, accesibilă din meniul principal, iar directorul poate aproba un portofoliu sau îl poate respinge cu un motiv, caz în care cadrul didactic redobândește accesul pentru a-l corecta.

Cum funcționează pentru cadrul didactic

Cadrul didactic își construiește portofoliul pe cele cinci secțiuni prevăzute de metodologie: date de identificare, activitatea de predare, învățare și evaluare, activități complementare, managementul clasei și evoluția în cariera didactică.

Documentele se încarcă în librăria proprie și se asociază secțiunilor corespunzătoare. Fiecare adăugare sau eliminare se reflectă automat în opisul portofoliului, care rămâne mereu actualizat. Declarația de autenticitate, obligatorie pentru fiecare portofoliu, se semnează electronic direct în platformă. La final, portofoliul se poate descărca structurat, cu opis, declarație și documente organizate pe secțiuni, sau se poate depune către școală.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Happy Mother’s Day

La Grădinița nr. 55 din Oradea

Happy Mother’s Day

La Grădinița nr. 55 din Oradea, copiii de la grupa mare, secția de engleză, alături de educatoarele lor (prof. Larisa Filip și prof. Tenko Edina), au sărbătorit într-un mod cu totul special Ziua internațională a femeii.

Petrecere în pijamale
Nu puteam lăsa să treacă ziua de 8 Martie  asemeni unei ,,banale” zile din calendar, dar nici nu doream o serbare clasică. Ne-a plăcut mult ideea unei ,,petreceri în pijamale” (Pyjamas Party), o petrecere cu totul inedită și deosebită, în care să bucurăm privirea și sufletul mamelor, să le cântăm și încântăm, să le dansăm pe ritmurile lui Bob Sinclair (Everybody dance now), Tarkan (Kiss, kiss) sau Cleopatra Stratan (Mama), dar nu numai atât.
Am intrat în sala de grupă în șir indian, având în mâini pompoane colorate, ca niște veritabile majorete, scuturându-le deasupra capului și strigând:,,Cine-o iubește pe mami să strige: I LOVE YOU, I LOVE YOU” și ,,Cine-o iubește pe buni să strige: I LOVE YOU”. Am cântat apoi un șir neîntrerupt de 12 cântece dedicate mamei, alternându-le unul în limba română, iar celălalt în limba engleză (dat fiind specificul grupei noastre - engleză intensiv). Șirul cântecelor a culminat cu o poezie - urare pentru mame, după care am trecut la dans (o suită de melodii ritmate, moderne și foarte antrenante). După trei dansuri foarte alerte, ritmul se rupe și intră pe fundalul sonor Aurel Tămaș, cu melodia „O, dulce și duioasă mamă”. Fiecare copil și-a invitat mama la dans, dar nu înainte de a face acel frumos gest de plecăciune pentru a o invita în modul cel mai politicos și minunat cu putință. A fost un moment deosebit. Cele mai multe mame aveau ochii în lacrimi. Erau lacrimi de bucurie, de fericire!
Au urmat felicitările și urările. Le-am cadorisit cu: poze, flori și felicitări făcute de copii, dar le-am și răsfățat cu prăjiturele și suc. Mamele, alături de copiii lor, au petrecut două ore de vis. Le-am simțit mulțumite și fericite. Se putea citi trăirea pe fețele lor și în ochi. (Larisa Filip)

Trimite email
miercuri, 26 august 2026 la 02:29:22 Ora de vară a Europei de Est