Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Locul I la concursul județean ,,Made for Europe”

Grădinița nr. 56 –„Lotus” din Oradea

Locul I la concursul județean ,,Made for Europe”

Vineri, 18 martie 2011, la Casa Corpului Didactic din Oradea, a avut loc prima etapă a concursului național ,,Made for Europe”, organizat de MECTS și ISJ Bihor.

Scopul concursului vizează valorizarea și promovarea experiențelor pozitive în derularea proiectelor de finanțare prin proiecte comunitare, stimulând creativitatea, inovația și spiritul de competiție.
Produsele finale înscrise în concurs au constituit obiectul expoziției de pe holul unității.
Reprezentanții Grădiniței nr. 56 –„Lotus” (Pantiș Claudiu, Găvruța Anamaria și prof. Lukacs Maria Daniela – directorul grădiniței) au prezentat cu succes produsul final - un album intitulat ,,Copacul”, produs final conceput în cadrul proiectului multilateral Comenius ,,Happy S.C.I.E.N.C.E.”.
,,Copacul” este un produs complex care poate fi utilizat cu multă ușurință în activitatea curriculară și extracurriculară; este un produs conceput de echipa de proiect a unității noastre, alcătuită din: prof. Golban Lucia și Mirițescu Loredana, ed. Calma Maria și Imre Doina, prof. Blândul Florentina și Geczi Liliana, ed. Hîrșu Maria, prof. Ardelean Delia și David Cristina”, ne-a declarat directorul grădiniței și coordonatorul de proiect, dna prof. Lukacs Maria Daniela.
Cei doi preșcolari (Pantiș Claudiu și Găvruța Anamaria), însoțiți de coordonatorul de proiect, dna prof. Lukacs Dana, ne vor reprezenta județul la Piatra Neamț, în luna aprilie, la etapa națională. (Ov. D.)

Trimite email
marți, 11 august 2026 la 14:34:34 Ora de vară a Europei de Est