Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 noiembrie 2025

Sindicatul din educație avertizează profesorii:
Nu semnați actele adiționale propuse de școli la contractele de muncă, este o tentativă de diminuare a veniturilor

Sindicatul Independent al Profesorilor Argeș – SIPA „Muntenia” avertizează că școlile, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. SIPA Muntenia transmite profesorilor, printre altele, să nu semneze actele adiționale propuse și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.
„Conducerile unităților de învățământ, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, fapt ce duce la diminuarea salariului”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, această modificare este ilegală, deoarece decizia ICCJ nr. 7/2021 stabilește că gradația de merit, dirigenția, învățământul simultan / special, indemnizațiile specifice (contabili) sunt majorări ale salariului de bază, iar sporul neuropsihic se calculează la salariul de bază majorat, nu la salariul din grilă.

Sindicatul transmite profesorilor să nu semneze actele adiționale propuse, să nu accepte diminuarea bazei de calcul a sporului neuropsihic și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.

„Orice presiune sau amenințare din partea angajatorilor trebuie comunicată imediat sindicatului”, conform informării SIPA Muntenia.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 noiembrie 2025

Dacă înveți 20 de tipuri de exerciții, poți lua peste 9 la Evaluarea Națională, la Matematică – analiză

Evaluarea Națională continuă să dirijeze învățarea în România, asta arată noile modele de subiecte publicate pentru 2026 de Ministerul Educației și Cercetării. Analiza Edupedu.ro asupra itemilor care construiesc testul arată același tip de șablon cu probleme repetitive și previzibile. Asta deși toți specialiștii și practicienii – de la profesori, la cercetători, până la OCDE – avertizează de ani de zile că Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a în forma actuală întreținută deliberat de Centrul Național de Curriculum și Evaluare și Ministerul Educației și Cercetării menține aceleași rutine care duc elevii doar spre memorare, algoritmi, pregătire pentru notă, nu pentru înțelegere.
Reamintim, Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII) reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Examenul se desfășoară, anual, într-o singură sesiune, iar în ultimul an a existat și o sesiune specială. Atât candidații proveniți din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular au dreptul să susțină examenul fără taxă, potrivit Ministerului Educației.
O analiză comparativă făcută de Edupedu.ro asupra subiectelor oficiale date la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a între anii 2022–2025, în care am inclus și modelul publicat de minister pe 3 noiembrie pentru EN 2026, arată că fiecare exercițiu din testul propus este o reluare fidelă a unuia anterior. În cinci ani, examenul nu a introdus niciun tip nou de problemă, nicio cerință de gândire, nicio situație aplicată. Practic, cine identifică și rezolvă intensiv aceste câteva tipuri de exerciții poate lua lejer o notă peste 9, potrivit analizei Edupedu.ro.

“Good morning, Europe!”

Din nou în sala Comenius a Școlii nr.11 din Oradea

“Good morning, Europe!”

În urmă cu doi ani, pe 8 mai 2005, eram invitați la Școala cu clasele I-VIII nr. 11 din Oradea la inaugurarea sălii Comenius, un cabinet metodic modern, cochet și funcțional, prilej cu care elevi din clasele a IV-a D și a IV-a E au salutat Europa, în ajunul Zilei Europei, deschizând încă o fereastră spre lume, pentru ca porumbeii să ducă mesajul lor până în Franța, Belgia, Italia,Ungaria și Spania, la partenerii lor de proiect.

Ieri (joi, 27 septembrie), în cadrul “Săptămânii europene a limbilor moderne”, ne-am revăzut cu elevii de atunci, ajunși acum în clasa a VI-a. Elevii doamnelor inst. Dorina Brânzaș și înv. Eva Olău le-au povestit colegilor mai mici prezenți la activitate, cum au reușit ei să-și facă prieteni în Franța, Belgia, Italia, Ungaria și Spania, participând la proiectul școlar “Spune-mi în ce oraș trăiești, și-am să-ți spun cine ești!" cum au reușit să comunice cu ei (în limba engleză), dar și învățând cuvinte (de salut) și expresii în limbile parteneilor de proiect. Ca să ne demonstreze că în cei doi ani nu au uitat ceea ce au învățat,ne-au dfăcut o demonstrație, au interpretat cântecul “Prieteni”, în română și în cele cinci limbi. Din dulapul cu surprise, inst. Dorina Brânzaș a scos la lumină roade (mostre) ale proiectului, obiecte-amintiri primite de la parteneri, precum și produse finale, cărticica frumos ilustrată și CD-ul.
La activitate au participat prof. Delia Tarr Popa, inspector școlar de specialitate, reprezentantul C.D., dna Mioara Salloum, prof. metodist, iar din partea gazdelor, prof. de franceză Dorina Dreve și prof. de engleză Ioana Pop.
Felicitările pentru frumoasa activitate s-au îndreptat spre protagoniștii manifestării (artiștii claselor a VI-a D și E), dar și spre inst. Dorina Brânzaș, în calitate de moderator, și prof. Zoia Ciogu, organizator. (Ovi Dan)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto:  “Good morning, Europe!”

Trimite email
sâmbătă, 6 decembrie 2025, 08:14:07 Ora standard a Europei de Est