Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
21 august 2026

Portofoliul profesional al cadrelor didactice, disponibil acum ca modul în platforma Edus (P)

De peste 10 ani, Edus urmărește îndeaproape cerințele care apar în sistemul de învățământ și le integrează, pe măsură ce apar, în aceeași platformă. Edus nu mai este demult doar un catalog electronic. Modulul de burse, raportările MATE și chestionarele SASAT, butonul roșu, modulele SCIM și CEAC pentru control intern și asigurarea calității au fost adăugate în timp, pe măsură ce școlile au avut nevoie de ele. Numai de la începutul acestui an, platforma a primit 23 de actualizări, cu funcții noi și îmbunătățiri.

Cel mai recent pas este un modul dedicat portofoliului profesional al cadrelor didactice, răspuns la obligația introdusă prin Ordinul nr. 3.858/2026. Modulul este disponibil acum în Edus.

Ce rezolvă modulul pentru conducerea școlii

Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 3.858/2026 stabilește obligații atât pentru cadrele didactice, cât și pentru unitatea de învățământ. Fiecare școală are obligația să își elaboreze o procedură internă proprie pentru gestionarea portofoliilor, iar responsabilitatea implementării revine conducerii.

În practică, directorul are nevoie să vadă care cadre didactice și-au depus portofoliul, să poată aproba sau returna un portofoliu depus și să poată prezenta situația organizat la un control. Modulul din Edus acoperă acest flux.

Portofoliile depuse sunt vizibile conducerii într-o secțiune dedicată, accesibilă din meniul principal, iar directorul poate aproba un portofoliu sau îl poate respinge cu un motiv, caz în care cadrul didactic redobândește accesul pentru a-l corecta.

Cum funcționează pentru cadrul didactic

Cadrul didactic își construiește portofoliul pe cele cinci secțiuni prevăzute de metodologie: date de identificare, activitatea de predare, învățare și evaluare, activități complementare, managementul clasei și evoluția în cariera didactică.

Documentele se încarcă în librăria proprie și se asociază secțiunilor corespunzătoare. Fiecare adăugare sau eliminare se reflectă automat în opisul portofoliului, care rămâne mereu actualizat. Declarația de autenticitate, obligatorie pentru fiecare portofoliu, se semnează electronic direct în platformă. La final, portofoliul se poate descărca structurat, cu opis, declarație și documente organizate pe secțiuni, sau se poate depune către școală.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

„Bun sosit, Primăvară!”

O carte cu autograf pentru mama

„Bun sosit, Primăvară!”

Profesor Stela Tăut, de la Școala cu clasele I-VIII „Nicolae Bălcescu” din Oradea, ne surprinde mereu cu activități inedite. Mintea sa iscoditoare găsește mereu ineditul situațiilor, experimentează și descoperă, imaginează și inventează ceva într-o lume obișnuită cu oameni obișnuiți.

Din lucruri și cu lucruri banale, ea scoate, precum un scamator sau magician, o surpriză plăcută.
De ce toate acestea? Pentru că în profesia sa, la care ține ca la ochii din cap, nu-și găsește liniștea interioară dacă nu descoperă noi soluții în instruirea și educarea copiilor, în atragerea părinților, spre a-i avea cei mai fideli parteneri educaționali.
Ca un dar inedit pentru mama, de Ziua Internațională a Femeii, învățătoarea și elevii clasei a III-a B au pregătit nici mai mult nici mai puțin decât o carte, în care fiecare și-a descărcat cele mai alese gânduri și simțăminte închinate primăverii și mamei, două anotimpuri frumoase pe care cu toții le îndrăgim, născătoare de frumuseți și iubiri. De fapt, femeia, și mama în special, este o primăvară veșnică a noastră, în gând și-n fapte; o iubire care dăruiește iubire... necondiționat! De această dată, învățătoarea și elevii săi le-au întors mamelor iubirea, în sala amfiteatru a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai”, în complicitate cu Asociația Pro Bambini (președinte – Crina Dobocan, vicepreședinte – prof. Ioan Șereș). Ca un cuvânt-înainte în pregătirea momentului emoțional, Stela a invitat artiști de artiști - o gimnastă de talie (Ioana Rotar), o solistă de San Remo (Ana-Maria Mihăieș) și doi dansatori – balerini (Andeea Pop – Raul Popa); o gimnastă care sfidează naturalul și obișnuitul, demonstrând incredibilul: că în sport și în arta dusă până la perfecțiune, ființa ta se modelează precum un lut de calitate, iar coloana vertebrală devine elastică, luând forme nebănuite.
Profitând de prezența în școală a 17 profesori străini, aflați la Oradea în cadrul reuniunii de proiect Comenius, doamna profesor i-a invitat la eveniment și le-a pregătit câte o carte, cu autograf în limba lor (ei fiind din Spania, Franța, Italia, Marea Britanie, Finlanda și Turcia). Tot pentru ei și pentru dl director, prof. Ioan Mocan, Stela și steluțele sale au pregătit și o surpriză muzicală, cu dedicație!
Toate aceste s-au întâmplat joi (24 martie 2011), în prag de Bună Vestire, într-o seară binecuvântată de primăvară, cu luceferi și steluțe vii arzând, care au produs mare încântare mamelor și surpriză plăcută străinilor! (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze (102 poze), accesați Galeria foto: „Bun sosit, Primăvară!”

Trimite email
duminică, 13 septembrie 2026 la 13:59:09 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Vrem trupe noi!

BeatAgora, programul de educație muzicală lansat de Zoli Toth, se extinde!
Citiți articolul!