Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Patrula eco se ține de cuvânt: a făurit ceea ce a promis - „Curtea eco”!

La „Roman Ciorogariu”

Patrula eco se ține de cuvânt: a făurit ceea ce a promis - „Curtea eco”!

Primăvara și-a făcut apariția din plin și pe meleagurile noastre. Dacă în parc, copacii dezmorțiți și-au desfăcut primii muguri, îmbătându-ne cu parfumuri delicate, florile multicolore ne încântă privirea, iar ciripitul păsărelelor ne îndeamnă să le urmăm.

Patrula eco, formată din elevii clasei I B de la Liceul Teologic Ortodox  „episcop Roman Ciorogariu”, conduși de institutoarele Simona Stanca și Mirela Bar, continuă, cu succes, seria activităților propuse în cadrul proiectului-concurs „Școli pentru un viitor verde”, amenajând „Curtea eco”.
Iată, așadar, o mostră care ne confirmă că  parteneriatul nostru (școală-părinți) este de calitate și funcționează ireproșabil; acest lucru s-a reflectat în interesul pe care l-au arătat părinții în înfăptuirea dezideratului nostru. Miercuri (30 martie 2011), fiecare părinte s-a înarmat cu uneltele necesare, venind alături de copii pentru amenajarea spațiului verde. Când terenul a fost pregătit gospodărește, am trecut la sădit flori și la plantat arbuști ornamentali. Și pentru ca totul să arate impecabil, am vopsit și băncile.
Toate materialele folosite au fost achiziționate din suma strânsă la expoziția de mărțișoare.
Pentru atenționarea vizuală a celor care ar fi tentați să deranjeze armonia și frumusețea instituite, Patrula eco a creat panouri cu mesaje eco, diferite de cele clasice întâlnite prin parcuri. Panourile și mesajele au fost apreciate, atât de dl director, prof. dr.  Erdeli Lazăr Gheorghe, de ceilalți profesori și elevi, cât și de părinți.
Încă o dată în plus, elevii au învățat că natura ne zâmbește întotdeauna când o îngrijim, că munca în echipă e plăcută și eficientă, iar părinții sunt încântați când își văd copiii harnici și cuminți! (Simona S.)

Trimite email
miercuri, 19 august 2026 la 15:29:34 Ora de vară a Europei de Est