Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Acțiune de ecologizare la Școala din Hidișelu de Sus

Vineri,

Acțiune de ecologizare la Școala din Hidișelu de Sus

Elevii Școlii cu clasele I-VIII din Hidișelu de Sus au participat, vineri, 8 aprilie 2011, la o acțiune de ecologizare a spațiilor verzi din comună, în cadrul proiectului “Importanța unui mediu curat și sănătos”, coordonat de directorul școlii, doamna profesor Arvai Elena și echipa de proiect: prof. Crețu Maria, Stan Dorina, Câmpan Crinela, Ciorba Georgeta și Popa Silvia.

Tematica proiectului oferă posibilități de lărgire a cunoștințelor elevilor legate de mediul înconjurator. Aceștia au șansa învățării prin descoperire, fiind puși în situația de a explora natura și de a-și explica efectele nocive ale poluării asupra mediului înconjurător.
 Obiectivele specifice sunt: dobândirea de cunoștințe despre relația om-natură, îmbogățirea vocabularului cu cuvinte din domeniul ecologiei, abilități de ocrotire, conservare, igienizare și înfrumusețare a mediului.
În această etapă a proiectului, elevii, dotați cu mănuși și saci ecologici, au pornit pentru ecologizare în mai multe puncte ale comunei, însoțiți de prof. Puștea Delia, Călinescu Anca, Jurcuț Alina și Gavrilaș Anca.
De menționat este faptul că acțiunea de ecologizare este deja una de tradiție la nivelul comunei, desfășurându-se în fiecare primăvară de câțiva ani. (Puștea Delia)

Trimite email
luni, 17 august 2026 la 10:54:13 Ora de vară a Europei de Est