Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Trenule, mașină mică

Poveste modernă

Trenule, mașină mică

A fost odată ca niciodată ..., dar nu prea departe în timp, când a sosit vestea că în târgul lui Bucur va avea loc un turnir la care împăratul Special Olympics își pune la bătaie o parte din potirele aurite și niște gologani de aur, argint și bronz pentru a fi câștigate de cavalerii participanți.

 Și iată că în cetatea Oradiei fu mare fierbere. Mulți doriră să lupte pentru faima cărturarului Barițiu în turnir. Drept pentru care se purcese la o întrecere internă în care se puse bază pe opt cavaleri pentru a se lupta pentru cele puse în joc.  Și după ce se antrenară cât se antrenară își luară bilete la balaurul de foc și plecară de cu seară la drum lung spre cetatea împăratului. Pentru că nu mai fuseseră niciodată acolo, pe drum - comod instalați în paturile din burta balaurului - au admirat cât au admirat frumusețile pe lângă care au trecut, dar i-a răpus în cele din urmă somnul. Dimineața se sculară, se spălară și-mbucară din merindele date de dregătorii care-i aveau în grijă. Se mai uitară afară ce se uitară și au ajuns cu bine în cetatea lui Bucur. Acolo admirară cetatea, care era mai mare decât Oradea cu mult și după ce întrebară unde este locul turnirului, merseră acolo și începură să se pregătească de luptă. Își puseră armurile albastre și așteptau deschiderea turnirului. A venit apoi trimisul împăratului și trâmbița modernă (portavoce) îi adunară la un loc cu ceilalți cavaleri gata de luptă. Preț de câteva ore au început luptele, după tragerea ordinei de bătaie.
Și se luptară cavalerii albaștri cu cei negri, cu cei albi, cu cei portocalii și cu cei galbeni și până la urmă au ajuns pe locul II în turnir și au primit de la împăratul Special Olympics o cupă de aur și bănuții de argint. Și după ce salutară privitorii, împreună cu ceilalți cavaleri s-au dus obosiți dar mulțumiți la grajdurile unde erau balaurii de foc și la sorocul potrivit s-au urcat în alt balaur care cu ajutorul Domnului i-a adus teferi și sănătoși acasă, unde au fost lăudați pentru faptele lor de vitejie de toată lumea.
Și v-am spus povestea așa, încălecând ergo-bicicleta și închei aici nu înainte de-a scrie în cronică, pentru a rămâne veșnică amintirea lor, numele cavalerilor participanți la turnir: Chișinău Mihai-Lucian (X H), Madar Viorel (X E), Moga Nicolae-Ionuț (IX I), Maghiar Darius-Reviliu (IX J), Petrușca Robert (XII G), Teglași Călin (IX G), Tiriteu Samuel (XI E), Moga Ionuț-Marius (X J),  însoțiți de maeștrii de arme Călinescu Ervin și Gui Teodor care mulțumesc prin această epistolă conducătorilor Grupului Școlar „George Barițiu”, director – prof. Vese Alina și director adjunct – prof. Todică Marcela, precum și tuturor celor care i-au ajutat fie și numai cu o vorbă bună. (Gui Teodor Alexandru)

Trimite email
duminică, 15 noiembrie 2026 la 06:05:59 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Joi, ne (în)cântă MIRA!

Vă invităm la Hard Rock Cafe, București,
 joi, 19 noiembrie 2026, începând cu ora 21.00,
la un concert extraordinar cu Mira!
Copiii sub 7 ani au intrarea liberă.
Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Muzica și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale, pe factură la Vodafone sau Orange.