Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

„Și noi suntem europeni!”

Elevii clasei a II-a B au spus răspicat:

„Și noi suntem europeni!”

Exact așa au declarat elevii clasei a II-a B de la Școala cu clasele I-VIII „Octavian Goga” din Oradea, luni, 9 mai 2011.

Și îi credem pe cuvânt că au spus-o din convingere și credință...
Copiii, întotdeauna, sunt sinceri în declarații și nu o fac din vârful limbii, cu o jumătate de gură, cum o fac unii... ori din obligații sau interes, ca alții, ci din suflet! Și acesta este cel mai important lucru. Ei chiar sunt convinși că Europa e a lor, că le aparține, și că sunt primiți cu dragoste, cu brațele deschise, numai să fie vrednici de vremurile noi care îi așteaptă!
Sub îndrumarea doamnei învățătoare, Florica Vaș, cei mai grozavi și mai isteți copii au marcat această zi de sărbătoare, Ziua Europei, prin realizarea unor desene și picturi inspirate de semnificația acestei zile. Cu cele mai reușite lucrări au organizat apoi o minunată expoziție pe care doresc să ne-o prezinte.
Activitatea s-a încheiat cu audiția, apoi cu intonarea Imnului Uniunii Europene – „Odă bucuriei”. (Ov. D.)

Trimite email
marți, 11 august 2026 la 06:54:16 Ora de vară a Europei de Est