Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Policalificarea este viitorul!

Această activitate ne-a luminat mintea încăpățânată de adolescenți...

Policalificarea este viitorul!

În data de 25.02.2011, în sala festivă a Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea a avut loc o activitate cu tema „Adolescentul de azi, antreprenorul de mâine”.

Activitatea a fost organizată de profesorii: Popa Ana (Educație antreprenorială), Costa Laura (Biologie), Perțe Călin (Religie) și Popovici Alexandru (Limba și literatura română). Fiecare în parte a ținut un mic discurs în funcție de materia pe care o predă; începând cu organismul uman, funcțiile lui, mai exact viața fizică și până la viața spirituală, importanța și apropierea de Dumnezeu: „Atât viața materială, fizică, cât și cea psihică, spirituală sunt foarte importante să le avem în echilibru pentru a fi oameni întregi”.
Termenul de „om întreg” presupune capacitatea de a te descurca în orice situație, aceasta implică și policalificarea, încrederea și voința de a profesa cu ușurință în mai multe domenii, precum și optimismul de a merge înainte.
Această activitate ne-a luminat mintea încăpățânată de adolescenți, făcându-ne să coborâm cu picioarele pe pământ. Ne-au fost evidențiate cele două părți ale vieții, materiale și spirituale, faptul că trebuie să le avem în echilibru, numai astfel avem șansa să reușim în îndepărtatul și misteriosul viitor. (Ioana Faur & Bianca Ciordaș)

Trimite email
duminică, 9 august 2026 la 05:37:47 Ora de vară a Europei de Est