Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Absolvenții Școlii din Sînmartin

Pozele zilei de vineri

Absolvenții Școlii din Sînmartin

Holul frumos gătit al Școlii cu clasele I-VIII din Sînmartin, cu o inimioară din petale de trandafir în mijloc, aștepta sosirea prinților și prințeselor din clasele a VIII-a.

Părinții și dascălii lor, la fel de emoționați, și-au îndreptat ochii umezi (în)spre cer, să-i vadă venind, când au auzit nemuritorul Gaudeamus Igitur.
Căci dinspre cer erau coborâtori: Adela Dărăban, Gavril Þica, Vlad Molnar și Mădălina Morar... 47 de copii frumoși din Sânmartin, Haieu și Betfia, însoțiți de iubiții lor diriginți, Florina Torj și Silvia Petrescu. Dar oare cum ar fi putut lipsi de la un asemenea eveniment fosta lor învățătoare – Viorica Bulzan Marc. Căutați în sala lor de clasă (a VIII-a B), doamna învățătoare a ținut să-i mai vadă o dată înainte de a-și lua zborul spre colegiile orădene: „Emanuil Gojdu”, „Partenie Cosma”, „Mihai Eminescu”, Iosif Vulcan”, „Mihai Viteazul” și spre Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”.
Am amintit doar patru nume din 47, pe cei clasați în frunte: Adela Dărăban – cu 10 și Gavril Þica – 9, 94 (din a VIII-a A), Vlad Molnar – 9,82 și  Mădălina Morar – 9,73 (din a VIII-a B), dar și mediile celorlalți sunt mari, căci fiecare s-a străduit să arate și să dea tot ce poate, răsplătind astfel toată investiția de capital pe care părinții și dascălii lor au făcut-o în creșterea și educarea lor. (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Absolvenții Școlii din Sînmartin.

Trimite email
duminică, 23 august 2026 la 14:30:27 Ora de vară a Europei de Est