Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 noiembrie 2025

Sindicatul din educație avertizează profesorii:
Nu semnați actele adiționale propuse de școli la contractele de muncă, este o tentativă de diminuare a veniturilor

Sindicatul Independent al Profesorilor Argeș – SIPA „Muntenia” avertizează că școlile, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. SIPA Muntenia transmite profesorilor, printre altele, să nu semneze actele adiționale propuse și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.
„Conducerile unităților de învățământ, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, fapt ce duce la diminuarea salariului”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, această modificare este ilegală, deoarece decizia ICCJ nr. 7/2021 stabilește că gradația de merit, dirigenția, învățământul simultan / special, indemnizațiile specifice (contabili) sunt majorări ale salariului de bază, iar sporul neuropsihic se calculează la salariul de bază majorat, nu la salariul din grilă.

Sindicatul transmite profesorilor să nu semneze actele adiționale propuse, să nu accepte diminuarea bazei de calcul a sporului neuropsihic și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.

„Orice presiune sau amenințare din partea angajatorilor trebuie comunicată imediat sindicatului”, conform informării SIPA Muntenia.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 noiembrie 2025

Dacă înveți 20 de tipuri de exerciții, poți lua peste 9 la Evaluarea Națională, la Matematică – analiză

Evaluarea Națională continuă să dirijeze învățarea în România, asta arată noile modele de subiecte publicate pentru 2026 de Ministerul Educației și Cercetării. Analiza Edupedu.ro asupra itemilor care construiesc testul arată același tip de șablon cu probleme repetitive și previzibile. Asta deși toți specialiștii și practicienii – de la profesori, la cercetători, până la OCDE – avertizează de ani de zile că Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a în forma actuală întreținută deliberat de Centrul Național de Curriculum și Evaluare și Ministerul Educației și Cercetării menține aceleași rutine care duc elevii doar spre memorare, algoritmi, pregătire pentru notă, nu pentru înțelegere.
Reamintim, Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII) reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Examenul se desfășoară, anual, într-o singură sesiune, iar în ultimul an a existat și o sesiune specială. Atât candidații proveniți din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular au dreptul să susțină examenul fără taxă, potrivit Ministerului Educației.
O analiză comparativă făcută de Edupedu.ro asupra subiectelor oficiale date la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a între anii 2022–2025, în care am inclus și modelul publicat de minister pe 3 noiembrie pentru EN 2026, arată că fiecare exercițiu din testul propus este o reluare fidelă a unuia anterior. În cinci ani, examenul nu a introdus niciun tip nou de problemă, nicio cerință de gândire, nicio situație aplicată. Practic, cine identifică și rezolvă intensiv aceste câteva tipuri de exerciții poate lua lejer o notă peste 9, potrivit analizei Edupedu.ro.

Un nou record de premii la sfârșit de an școlar – 1.248

La Școala „Dacia”

Un nou record de premii la sfârșit de an școlar – 1.248

La Școala cu clasele I-VIII „Dacia” din Oradea, „calitatea educației se determină prin calculul valorii adăugate. Valoarea adăugată reprezintă contribuția efectivă a școlii la educație.

Întotdeauna ne-a preocupat obținerea de rezultate bune și foarte bune, ceea ce a însemnat valoare adăugată, în același timp ne-a preocupat evaluarea gradului de satisfacție a grupurilor de interese: elevi, părinți, cadre didactice, comunitate locală. Acest grad de satisfacție a fost unul pozitiv, dacă ne gândim la prezența Școlii „Dacia”, prin elevii săi și cadrele didactice la toate competițiile școlare: olimpiade pe specialități, concursuri sportive, cultural-artistice...”
L-am citat pe directorul școlii, dl prof. dr. Florian Hava, făcând bilanțul realizărilor la ultimul sunet de clopoțel.
E impresionant numărul de premii pe care le-au cucerit elevii Școlii „Dacia” în anul școlar 2010-2011: 1.248 (din care 59 la olimpiadele școlare: 8-9-8-34; 6 premii interjudețene; 154 la Evaluarea în educație la lb. română; 104 la Evaluarea în ed. la mate; 33 la Ev. în ed. la engleză; 11 la Ev. în ed. la informatică; 31 la Lumina Math, matematică; 49 la Micul matematician; 34 la Cangurul matematic, cls. IV-VIII; 28 la Cangurul poveștilor V-VIII; 61 la Cangurul lingvist engleză III-VIII; 9 la Cangurul lingvist franceză VI-VIII; 6 la Cangurul lingvist germană VI; 172 la Cangurașul matematician I-III; 66 la Cangurașul explorator II-IV; 36 la Caligrafie, ortografie.ro; 180 la Euroșcolarul; 199 la Smart; 6 la Olimpiada sportului școlar...
Dintre premianții de aur ai școlii, vom aminti câțiva: Andrei Franțiu – la matematică, etapa națională – mențiune și medalie de argint, două pr. II interjudețene; Radu Cora – la matematică, etapa națională, medalie de bronz, prem. I la Lumina Math, mențiune la conc. interjudețean; Tudor Cosma – la matematică, etapa națională, medalie de bronz, pr. III și II la conc. interjudețean; Maria Mureșan – la lb. română, et. națională – premiu special și mențiune; Dragoș Gabriel Cireap – religie ortodoxă, et. națională – mențiune; David Popescu – la astronomie, et. națională – mențiune; premii I (la etapa județeană): Romana Caba – la limba germană; Maria Ungur – la informatică; Miruna Dița și Nevelits Cristina (echipaj) – la educație civică; echipa de handbal fete (și calificare pentru etapa pe zonă – la Zalău); echipa de tetratlon fete (și participare la etapa pe zonă – la Oradea); premii II: Andreea Pasc (mate), David Popescu și Alexandru Popa (fizică), Maria Cicortaș, Maria Ganga, Ioana Cîmpan și Bianca Jessica Pop (religie ortodoxă), Nadina Pantea – informatică...
Ne oprim aici. Cu siguranță v-ați făcut o bună impresie despre colectivul de dascăli al Școlii „Dacia”, dar nu numai pe baza acestor rezultate, ci și a celorlalte sute și mii pe care le găsiți pe ovidan.ro, la Școala „Dacia”, în cele 73 de articole publicate... (Ovidiu DAN)

Trimite email
joi, 18 decembrie 2025 la 14:34:01 Ora standard a Europei de Est