Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

„Delegat de tineret la Națiunile Unite 2011-2012”

Preselecția pentru programul

„Delegat de tineret la Națiunile Unite 2011-2012”

Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe și Centrul de Informare al ONU pentru România, lansează preselecția pentru programul „Delegat de tineret la Națiunile Unite 2011-2012”.

Dosarul de candidatură se va trimite pe adresa INTERNATIONAL@ANST.GOV.RO până în 10 iulie, ora 23.00.
România va fi reprezentată de doi tineri, cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani, un băiat și o fată, tineri ce vor fi selectați în urma unor proceduri ce sunt făcute publice pe site-ul anst.gov.ro/delegatonu.
Ghidul de implementare al programului care conține și condițiile ce trebuie îndeplinite de către candidați poate fi găsit la http://www.anst.gov.ro/delegatonu/?page_id=49.
Regulamentul de înscriere se găsește la http://www.anst.gov.ro/delegatonu/?page_id=57.
Preselecția tinerilor candidați are loc în perioada 20 iunie – 10 iulie 2011, în conformitate cu Regulamentul programului.
Informații suplimentare pot fi solicitate la adresa INTERNATIONAL@ANST.GOV.RO sau la numărul de telefon 021.317.10.72, persoana de contact fiind doamna Mădălina Tomescu. (Daniela Băltățescu)

Trimite email
joi, 20 august 2026 la 18:10:25 Ora de vară a Europei de Est