Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Școala Națională de Jurnalism Radiofonic - REPORTER XXI

Tabără la Râul Alb, județul Caraș-Severin

Școala Națională de Jurnalism Radiofonic - REPORTER XXI

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Caraș-Severin, în colaborare cu Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret și Studioul Regional Radio Reșița organizează cea de-a V-a ediție a Școlii Naționale de Jurnalism Radiofonic - REPORTER XXI.

Tabăra se va desfășura în perioada 15 - 21 august 2011, la Centrul de agrement Râul Alb, județul Caraș-Severin, cu participarea a 85 de tineri cu vârsta între 14  și 35 ani.
Școala națională de jurnalism radiofonic – REPORTER XXI se adresează tinerilor elevi și studenți care au înclinații spre jurnalistică, elevi și tineri care colaborează sau realizează emisiuni radio în școli, universități, posturi locale sau regionale de radio. Programul școlii naționale de jurnalism urmărește îmbogățirea cunoștințelor privind jurnalismul radiofonic, abilitarea tinerilor pentru a putea lucra într-o echipă de radio ca și colaboratori externi ai emisiunilor pentru tineri.
Pe perioada de desfășurare a școlii de vară participanții vor avea ocazia să cunoască de ce este important să asculți o emisiune radio, să citești un ziar și mai ales de ce este bine să fii informat.
Grupul țintă va fi format din 85 de tineri participanți, selectați la nivel național prin intermediul mass-media, inspectoratelor școlare, organizațiilor neguvernamentale de tineret, forumurilor de discuții de pe internet, prin e-mail. Selecția se va face pe baza unui formular de candidatură pe care cei dornici să participe vor trebui să-l completeze, motivația lor fiind participarea la școala de vară în mod gratuit. În formular este prevăzut a se realiza și un eseu prin care solicitanții își vor motiva dorința de a participa. Selecția se va face de către grupul de lectori, oameni din jurnalismul radio. Vor fi apreciate: ideea, unitatea conceptuală și stilistică, precum și estetica prezentării. Pe lângă tinerii participanți, se vor alătura școlii de vară un grup de 8 lectori. Cei 85 de participanți selectați vor participa la seminarii privind redactarea știrilor, reportajelor, interviurilor, mass-media independentă sau reflectarea diferențelor de gen în mass-media.
Cursurile vor fi predate de jurnaliști din presa locală și națională, profesioniști cu o bogată experiență în jurnalismul de radio și publicații. Atât cursurile teoretice cât și aplicațiile vor fi coordonate de jurnaliști de marcă din Radiodifuziunea Română, care au expertiza necesară de lucru, dar sunt și interesați în a împărtăși tinerilor din experiența lor. Activitatea elevilor din școala de vară se va finaliza cu realizarea unor emisiuni radio, iar cu sprijinul colaboratorilor de la radiourile locale aceste materiale vor fi postate și promovate on-line.
Toate activitățile sunt propuse astfel încât experiența acumulată de tineri în perioada școlii de vară să se constituie într-o activitate aplicată, reală de lucru ca ucenici în jurnalistică, să fie un adevărat program de educație nonformală care împreună cu educația formală să dezvolte în ei încrederea că pot deveni buni comunicatori și de ce nu, chiar jurnaliști profesioniști. Pentru tinerii selectați, organizatorii vor asigura cheltuielile de cazare și masă, participanții urmând a suporta cheltuielile de transport până la Centrul de agrement Râul Alb. (Daniela Băltățescu)

Trimite email
marți, 29 septembrie 2026 la 20:45:56 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Jack Savoretti

la Arenele Romane,
București
marți, 29 septembrie 2026,
ora 19.30,
acces de la 19.00