Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Mereu copil…

La Școala „înv. Gâlgău Iosif” din Păgaia

Mereu copil…

„Așa eram eu la vârsta cea fericită și așa cred că au fost toți copiii, de când îi lumea și pământul, măcar să zică cine ce-a zice.”

Acestea sunt vorbele lui Ion Creangă, care se adeveresc de la generație la generație. Ne-au demonstrat-o de 1 Iunie atât copiii de la Școala cu clasele I-VIII, „înv. Gâlgău Iosif” din Păgaia, cât și cadrele didactice ale acestei școli. Toți au participat la jocurile și concursurile desfășurate în această zi de sărbătoare. Majoritatea probelor au fost distractive, cum ar fi: alergarea în sac, roaba, alergarea cu oul, etc. Cea mai hazlie probă a fost însă, cea în care s-a mâncat gem în pereche, legați la ochi. Activitățile s-au desfășurat în curtea școlii, în ritmuri de muzică și dans, terminând cu desene pe asfalt. În cele din urmă s-au anunțat câștigatorii, care au fost răsplătiți cu diplome și multe aplauze.
Cea mai mare bucurie a copilului este aceea de a se juca. Noi nu am uitat să ne jucăm, să ne distrăm și să fim copii în această zi minunată, care s-a încheiat cu o discotecă în aer liber. (Elisabeta GOMAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Mereu copil…

Trimite email
vineri, 7 august 2026 la 01:35:11 Ora de vară a Europei de Est