Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Pregătirea unităților de învățământ pentru începerea anului școlar

Un august fierbinte!

Pregătirea unităților de învățământ pentru începerea anului școlar

Municipalitatea prin Administrația Imobiliară Oradea (AIO) derulează în acest moment o serie de lucrări curente în unitățile de învățământ din municipiu în vederea pregătirii acestora pentru începerea anului școlar.

Lucrările curente constă în: reparații la tâmplărie, zugrăveli interioare, reparații parchet/scări, împrejmuiri acolo unde este cazul, igienizări.
Astfel, în 11 grădinițe lucrările s-au finalizat (Grădinița nr. 2, Grădinița nr. 20, Grădinița nr. 28, Grădinița nr. 31, Grădinița nr. 37, Grădinița nr. 41, Grădinița nr. 42, Grădinița nr. 44, Grădinița nr. 45, Grădinița nr. 54 și Grădinița nr. 56), iar în 10 lucrările de reparații curente sunt în curs, urmând să fie gata până la începerea anului școlar. Valoarea totală a lucrărilor contractate este de 327.397 lei. 
În ceea ce privește lucrările în școlile cu clasele I –VIII, la două dintre acestea (Școala cu clasele I-VIII „Oltea Doamna” și Școala cu clasele I-VIII „Dacia”) lucrările sunt finalizate, în timp ce la restul de șapte unități școlare, lucrările sunt fie în curs de execuție, fie în curs de contractare. Valoarea totală a lucrărilor contractate până în acest moment la școlile generale este de 251.225 lei. 
Colegiile orădene sunt și ele pregătite pentru începerea anului școlar. Astfel, lucrările curente la 4 dintre colegiile orădene sunt finalizate (Colegiul Tehnic „Traian Vuia”, Liceul Teoretic German „F. Schiller”, Liceul de Artă, Colegiul Național „Mihai Eminescu”), în timp ce la opt licee, lucrările sunt fie în curs de execuție, fie în curs de contractare. Până în acest moment, pentru liceele orădene s-au contractat lucrări în valoare de 283.527 lei. (Biroul de presă)

Trimite email
sâmbătă, 8 august 2026 la 17:32:29 Ora de vară a Europei de Est