Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

La Târgul Agro Bihor

Poliția, cu stand și demonstrații

La Târgul Agro Bihor

În perioada 2 – 4 septembrie 2011, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, alături de polițiștii de proximitate și de polițiștii rutieri din cadrul I.P.J. Bihor vor fi alături de cetățenii prezenți la Târgul Agro Bihor (de la ERA Shopping Park).

Polițiștii vor participa cu un stand la care vor fi distribuite pliante, broșuri și fluturași cu recomandări educative pentru a preveni victimizarea populației pe diverse segmente de infracțiuni. Totodată, polițiștii bihoreni prezenți la eveniment vor sta la dispoziția cetățenilor și vor oferi, punctual, răspunsuri la întrebările acestora, din domeniile de activitate aflate în competența poliției.
Vizitatorii vor putea observa îndeaproape una dintre motocicletele din dotarea poliției rutiere, echipată cu sistem de supraveghere a vitezei.
De asemenea, sâmbătă, 3 septembrie, în intervalul 14.00 - 15.00 (în funcție de programul organizatorilor), luptătorii Serviciului de Intervenție Rapidă vor face un exercițiu demonstrativ. (Alina DINU)

Trimite email
vineri, 14 august 2026 la 12:39:15 Ora de vară a Europei de Est