Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Încã 10 locuri disponibile pentru fanii trupei Pain Of Salvation!

Vino sã te întâlneºti cu membrii formaþiei Pain Of Salvation

Încã 10 locuri disponibile pentru fanii trupei Pain Of Salvation!

În data de 9 octombrie 2011 se va organiza la Bucureºti ROMANIAN ROCK MEETING, eveniment în cadrul cãruia poziþia de headliner va fi ocupatã de cãtre suedezii de la Pain Of Salvation.

Evenimentul va avea loc la Arenele Romane într-un cort special amenajat ºi încãlzit printr-o instalaþie de climatizare de mare putere.
Dupã ce au fost anunþate primele cinci persoane care participã la meet & greet cu formaþia Pain Of Salvation, organizatorii
Promusic Events ºi Revista Maximum (producãtor - Nelu Brînduºan) oferã ocazia altor 10 persoane sã se întâlneascã cu membrii formaþiei Pain Of Salvation.
Ce trebuie sã faci? E foarte simplu: cumpãrã acum un bilet de concert ºi trimite numele tãu împreunã cu codul de bare de pe bilet la adresa: promo@promusicprod.ro (subiect: meet&greet POS) ºi ai ºansa sã fii una dintre cele 15 persoane care participã la întâlnirea cu trupa. Câºtigatorii vor fi anunþaþi în urmãtoarele trei sãptãmâni (câte cinci persoane în fiecare sãptãmânã).
S-au suplimentat biletele la oferta “SPECIAL - douã persoane”!
 Pentru cã ne dorim sã avem publicul amator de muzicã ROCK cât mai aproape de noi, am decis sã suplimentãm oferta biletelor “SPECIAL - douã persoane”! cu încã 50 de bilete!
Vino cu prietenul sau prietena la ROMANIAN ROCK MEETING (RMM) ºi poþi beneficia în continuare de OFERTA SPECIALÃ.SPECIAL - douã persoane la preþul special de 125 lei (valabil pentru douã persoane). Astfel, dacã tu vei plãti biletul întreg, respectiv 78 lei, pentru prietenul /prietena ta vei plãti doar 47 lei. Cumpãrã acum biletul
***
www.promusicprod.ro/rockmeeting  
  ROMANIAN ROCK MEETING se doreºte a fi un eveniment periodic, interactiv, o posibilitate pentru fanii muzicii rock sã se întâlneascã, sã asculte muzica preferatã ºi, de ce nu, sã se întâlneascã cu formaþiile preferate.  
În cadrul acestui eveniment, Pain Of Salvation îºi va promova noul material discografic intitulat “Road Salt Two” ce va fi lansat în luna septembrie 2011, o continuare a precedentului album “Road Salt One”, lansat în 17 mai 2010.
Biletele se pot achiziþiona din reþeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librãriile Humanitas ºi online pe www.eventim.ro) la urmãtoarele preþuri:
48 lei pânã în 3 august 2011 / Bilete SPECIALE pentru cei mai fideli fani ai muzicii ROCK.
125 lei
- (Special douã persoane) / Ofertã valabilã pentru încã 50 de bilete
78 lei în perioada 4 august - 15 septembrie 2011
85 lei în perioada 15 septembrie - 8 octombrie 2011
95 lei pentru biletele achizitionate în ziua concertului, 9 octombrie 2011. Acestea se achizitioneazã DOAR la intrarea în locaþia evenimentului.
O listã cu toate magazinele din þarã unde gãsiþi bilete pentru acest concert se poate vedea AICI.
Eveniment susþinut de:
XLAB Solution
Eveniment recomandat de: RockFM

Parteneri:
Metalhead.ro, Metalfan,ro, Let's Rock, Rockstage.ro, I Concert.ro, Magomedia.ro, Radio 3 Net "Florian Pitis", Radio Nord Est Iasi, Welcome 2 Cluj, Cartea de nisip, Rock4u.ro Romania Rock Radio, Blackhawk Security, Spard Team, Metalsupport.ro, 4arte.ro , Inoras.ro
 Recenzii:
21.08.'11 - Trivium - In Waves
30.07.'11 - Amorphis - The Beginning of Times
06.07.'11 - Doctor Midnight and The Mercy Cult - I declare (treason)
17.06.'11 - In Flames - Sounds of a Playground Fading
11.06.'11 - Pain - You only live twice
Interviuri:
23.08.'11 - Costin Chioreanu intre visual si sonor
23.06.'11 - White Walls - trupa metal de la malul marii
Live:
23.08.'11 - Dark Bombastic Evening 3 (ziua 1) / 19.08.2011, Alba-Iulia
21.08.'11 - ARTmania 2011 (ziua 2) / 12.08.2011, Sibiu
16.08.'11 - ARTmania 2011 (ziua 1) / 12.08.2011, Sibiu
16.08.'11 - Alternative Summer Day (Deftones) / 13.08.2011, Bucuresti
28.07.'11 - OST Mountain Fest / 22.07.2011, Rasnov
Fotografii:
15.08.'11 - Deftones (2) / 13.08.2011, Arenele Romane Bucuresti
14.08.'11 - Deftones (1) / 13.08.2011, Arenele Romane Bucuresti
13.08.'11 - Nutu Olteanu / 07.08.2011, Bucuresti
Promusic Events /  Maximum Rock Magazin
Booking - Management – Magazine (N. B.)
(sursa: MAXIMUM ROCK Magazin)

 

Trimite email
duminică, 20 septembrie 2026 la 09:12:35 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Nunta de Aur

Priviți câtă bucurie aduce această Nuntă de Aur încetățenită de Primăria Oradea! Felicitări, dragi edili! Doamne, dar nu banii, trandafirul sau diploma îi încântă pe părinții sau bunicii noștri, cât cadrul festiv, onoarea, prețuirea și recunoștința împărtășite pentru căsnicia trainică, de 50 de ani, împreună. Nu e puțin și nu e ușor să reziști într-un cuplu atâta vreme în condițiile atâtor furtuni și neajunsuri pe care le traversăm vâslind în aceeași barcă!