Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Rubrica „Cu noi este Dumnezeu!”

Pentru sufletul și liniștea noastră

Rubrica „Cu noi este Dumnezeu!”

Noua rubrică se deschide, astăzi, chiar cu cântecul care naște genericul și titlul rubricii…

Cu noi este Dumnezeu!
Cu noi este Dumnezeu,
Înțelegeți, neamuri, și vă plecați
Căci cu noi este Dumnezeu.
Auziți până la marginile pământului
Căci cu noi este Dumnezeu!
Cei puternici, plecați-vă!
Căci cu noi este Dumnezeu!
Căci iarăși de veți putea,
Și iarăși veți fi biruiți
Căci cu noi este Dumnezeu!
Și orice sfat veți sfătui
Risipi-l va Domnul
Căci cu noi este Dumnezeu!
Și cuvântul pre care îl veți grăi
Nu va rămâne întru voi,
Căci cu noi este Dumnezeu!
De frica voastră nu ne vom teme,
Nici ne vom tulbura,
Căci cu noi este Dumnezeu!
Pre Domnul Dumnezeul nostru,
Pre Acela vom sfinți
Și El va fi noua frică,
Căci cu noi este Dumnezeu!
Și de voi fi nădăjduindu-mă spre Dânsul
Va fi mie spre sfințire
Căci cu noi este Dumnezeu!
Și voi fi nădăjduindu-mă spre Dânsul
Și mă voi mântui printr-Însul
Căci cu noi este Dumnezeu!
Iată, Eu și pruncii
Pe care Mi i-a dat Dumnezeu
Căci cu noi este Dumnezeu!
Poporul cel ce umblă întru întuneric
A văzut Lumina mare
Căci cu noi este Dumnezeu!
Cei ce locuiți în latura și-n umbra morții
Lumina va străluci peste voi,
Căci cu noi este Dumnezeu!
Că Prunc S-a născut nouă Fiul
Și S-a dat nouă
Căci cu noi este Dumnezeu!
A Cărui stăpânire S-a făcut
Peste umărul Lui
Căci cu noi este Dumnezeu!
Și păcii Lui nu este hotar,
Căci cu noi este Dumnezeu!
Și se cheamă numele Lui
Înger de mare sfat
Căci cu noi este Dumnezeu!
Sfetnic minunat
Căci cu noi este Dumnezeu!
Dumnezeu tare, stăpânitor,
Domn al păcii,
Căci cu noi este Dumnezeu!
Părinte al veacului ce va să fie
Căci cu noi este Dumnezeu!
Slava Tatălui și Fiului și Sfântului Duh
Căci cu noi este Dumnezeu!
Și acum și pururea și în vecii vecilor, Amin!
Cu noi este Dumnezeu!
Înțelegeți, neamuri și vă plecați
Căci cu noi este Dumnezeu!
Versetul de aur
„Să nu vă îngrijorați, cum veți răspunde pentru apărarea voastră, nici ce veți vorbi: căci Duhul Sfânt vă va învăța chiar în ceasul acela ce va trebui să vorbiți”. (Luca, 11-12)

Trimite email
joi, 17 septembrie 2026 la 23:31:11 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

K-POP All Stars

K-POP All Stars, la Bucureşti
 la Arenele Romane,
marți, 22 septembrie 2026, la ora 19.00,
acces de la 18.00