Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Sesiune specială a testelor naționale

Pentru unii, o ultimă șansă

Sesiune specială a testelor naționale

Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului a decis prin ordin de ministru organizarea unei sesiuni speciale a testelor naționale pentru absolvenții care au finalizat clasa a VIII-a până în anul 2007 (inclusiv în anul școlar 2006-2007), dar care nu au promovat testele naționale sau examenul de capacitate în sesiunile anterioare.

Sesiunea specială se desfășoară în perioada 24 ianuarie - 11 februarie după următorul calendar: 24 - 25 ianuarie: înscrierea candidaților la secretariatele școlilor de proveniență, 4 februarie: limba și literatura română (test scris), 5 februarie: limba și literatura maternă (test scris), 6 februarie: matematică, 7 februarie: Istoria românilor sau Geografia României (test scris). În data de 9 februarie vor avea loc prima afișare a rezultatelor (până la ora 16.00) și depunerea contestațiilor (orele 16.00 - 20.00). Rezolvarea acestora este prevăzută pentru data de 10 februarie, iar rezultatele finale vor fi afișate în 11 februarie.
Subiectele se vor extrage din variantele valabile pentru sesiunea din anul 2007 a testelor naționale, publicate pe site-ul
http://www.subiecte2007.edu.ro/. (BIROUL DE PRESĂ)

Trimite email
sâmbătă, 8 august 2026 la 15:40:42 Ora de vară a Europei de Est