Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

La Mierlău, s-a sărbătorit „Ziua Armatei Române”

Marți, 25 octombrie,

La Mierlău, s-a sărbătorit „Ziua Armatei Române”

Astăzi (marți, 25 octombrie 2011), elevii claselor V-VIII, de la Școala din Mierlău, au sărbătorit „Ziua Armatei Române”, în prezența doamnei director Camelia Bocor, sub îndrumarea doamnelor prof. Câmpan Crinela și Călinescu Anca.

Doamna profesor Câmpan a explicat, prin intermediul unei prezentări în power point, dubla semnificație a zilei de 25 octombrie - Ziua Armatei Române și Ziua regelui Mihai I.
A urmat un scurt program artistic, constând în recitarea unor poezii închinate armatei – „Odă ostașilor români”, de Vasile Alecsandri, „Cântec ostășesc”, de George Coșbuc și poezia „Trăiască regele”, de Vasile Alecsandri, în cinstea zilei regelui Mihai I (de ziua sa de naștere, când regele a împlinit 90 de ani, fiind invitat în Parlamentul României).
De asemenea, au mai fost interpretate și alte cântece (patriotice): „Transilvanie frumoasă”, „Dac-am plecat Ardealule din tine”, „Scoală, române”, „Nimic în lume nu-i mai sfânt”. La final, elevii clasei a VIII-a au depus o coroană de flori la Troița închinată eroilor satului căzuți în războaie, în timp ce s-a intonat „Imnul eroilor”. (C. C.)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: La Mierlău, s-a sărbătorit „Ziua Armatei Române”.

Trimite email
duminică, 16 august 2026 la 18:22:20 Ora de vară a Europei de Est