Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Domeniul Informatică pe locul I (din 36), iar Matematica – pe IV (din 44)

Promovarea imaginii

Domeniul Informatică pe locul I (din 36), iar Matematica – pe IV (din 44)

Printre profesorii universitari care se bucură de respectul și aprecierea colegilor și studenților se numără și dl prof. univ. dr. Constantin Popescu – directorul Departamentului de Matematică și Informatică al Universității din Oradea, aflat în fruntea departamentului nu de dată recentă, ci din 2005.

Cinci programe de licență și master
În rândurile de față, însă, nu ne-am propus să realizăm un portret sau un profil al managerului de departament, ci prezentarea ofertei educaționale și câteva considerații, aprecieri pe care alții le-au făcut la adresa acestui departament (cu cele două domenii) în cadrul unor ierarhizări oficiale (publicate).
În cadrul departamentului vorbim despre trei programe de licență, de 3 ani (toate acreditate): Matematică, Mate-Info și Informatică. În cadrul Masterului există două programe de studii (de 2 ani): Matematică didactică în domeniul Matematică și Sisteme distribuite în internet în domeniul Informatică.
Să mai spunem că la fiecare din cele cinci programe de studii au fost, an de an, destule locuri bugetate.
Departamentul dispune de un colectiv valoros de cadre didactice (34), din care opt profesori universitari doctori și cinci conferențiari doctori, 21 de lectori doctori și asistenți universitari. Prof. univ. dr. Sorin Gal a câștigat în 2011 un grant de cercetare în domeniile Matematică și Informatică din partea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, singurul de la Universitatea din Oradea; cu cele 93,67 de puncte, dl profesor Sorin Gal ocupă locul IV în clasamentul celor 33 de competitori, având în față doar doi reprezentanți ai Academiei Române și un profesor de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Locul III, între universitățile mici 
Potrivit clasamentului publicat pe portalul de business MONEY.ro, Universitatea din Oradea ocupă locul III în rândul universităților de stat mici (după Universitatea din Craiova și Universitatea Transilvania din Brașov), după activitatea științifică relevantă la nivel internațional și indexată între 2002 și 2011, potrivit clasamentului instituțiilor cu activitate de cercetare din România, realizat de Asociația Ad Astra.
Potrivit listei instituțiilor din România cu activitate de cercetare, domeniul Informatică din cadrul departamentului de Matematică și Informatică al Universității din Oradea ocupă locul I în clasamentul întocmit de Ad Astra (Cartea albă a cercetării din România), dintr-un total de 36 de universități și institute de cercetare din România, iar domeniul Matematică – locul IV, din 44 de universități și institute de cercetare din România.
Experiență remarcabilă de predare și cercetare în străinătate
Profesorii Departamentului de Matematică și Informatică au o experiență remarcabilă de predare și cercetare în străinătate, în special în Statele Unite ale Americii și Europa, după cum aveam să aflăm de la directorul departamentului.
Mulți profesori din cadrul acestui departament au predat cursuri la universități americane sau au lucrat la diverse proiecte de cercetare în cadrul unor universități europene: prof. univ. dr. Sorin Gal (Memphis University, SUA), prof. univ. dr. Constantin Popescu (Centre for Quantifiable Quality of Service in Communication Systems, Norwegian University of Science and Technology, Trondheim, Norvegia; Aarhus University, Danemarca), prof. univ. dr. Mircea Balaj (Universitatea Tehnică din Bielsko-Biala, Polonia), prof. univ. dr. Daniel Pașca (Worcester Polytechnic Institute si City University of New York, SUA), conf. univ. dr. Liviu H. Popescu (University of Texas at El Paso, SUA), lect. univ. dr. Barnabaș Bede (University of Texas at El Paso si University of Texas Pan-American, SUA), prof. univ. dr. Alexandru Bica (Universite d’Orleans, Franța; Aldo Moro University of Bari, Italia), conf. univ. dr. Aurel Căuș (Universite d’Orleans, Franța). (Ovidiu Dan)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Domeniul Informatică pe locul I (din 36), iar Matematica – pe IV (din 44).

Trimite email
marți, 22 septembrie 2026 la 03:32:36 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

De-ale studenților

,,Pentru noi, Săptămâna Bobocilor înseamnă adevăratul început al studenției", spune Amelia Varga - președintele Uniunii Studenților Oradea.