Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Gala dansului A.D.O.R.

Privește înainte cu speranță!

Gala dansului A.D.O.R.

Joi, 17 noiembrie 2011, Asociația Down Oradea – România (A.D.O.R.) a sărbătorit 20 de ani de la înființare. Evenimentul a fost marcat la Casa de Cultură a Sindicatelor printr-un frumos spectacol, intitulat „Gala dansului ADOR”.

În deschiderea manifestării artistice, dna Lucia Ciobanu, președintele Asociației, a vorbit despre semnificația evenimentului, mulțumind partenerilor și finanțatorilor (Primăria Oradea și Consiliul Local) pentru sprijinul acordat în cei 20 de ani de activitate, iar acum pentru derularea acestui proiect „Împreună cu ADOR de 20 de ani”.
Timp de mai bine de două ore, pe marea scenă a Casei de Cultură au evoluat formații de dans (dar și perechi de dansatori) ale Asociației Down Oradea, de la CSEI nr. 1 și „Orizont”, Grădinița nr. 45, Asociația ADL (Asociația Deficienților Locomotori), Casa Minunată, Grădinița nr. 52 (cu frumosul dans al piraților), perechea Ioana Ciobanu-Ionuț Brândușan, grupul de balet al copiilor de la Școala de Arte „Francisc Hubic”...
Spectacolul a fost deschis de grupul vocal al Mănăstirii Maica Domnului, solist Carla Marin (cu „Ave Maria”), fiind încheiat de grupurile de dansatori de la Centrul Iedera al Asociației Down. Demn de subliniat este faptul că sărbătoriții au fost onorați și de alți artiști, precum îndrăgiții dansatori ai grupurilor artistice „Allegria” de la Eco Școala „Avram Iancu” (dansatorii dnei prof. Stelieana Cîrciumaru), de „Michael Jackson”, de perechea Mihai Ogrean - Daria Popovici, și chiar de dansatori din Satu Mare (Asociația Down din Satu Mare, elevi din clasa a VI-a) și din București  - mama și fiul, Zaki și Mahomed, cu un vals lent (de la „Dansez pentru tine”).
Spectacolul a fost prezentat de un trio minunat: Paula, Patricia și Mihăiță!
Cu siguranță, părinții artiștilor văzându-i pe scenă, alături de minunații lor prieteni (voluntari) de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Universitatea Oradea (Facultatea de Educație Fizică și Kinetoterapie) au uitat pe moment de toate grijile și necazurile. Realmente, acei copii și tineri fără vreo vină au petrecut clipe de încântare, văzându-se artiști, înconjurați cu atâta dragoste de prietenii și dascălii lor! (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Gala dansului A.D.O.R.

Trimite email
miercuri, 16 septembrie 2026 la 21:17:05 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Mihai Mărgineanu

În concert
la Hard Rock Cafe
București
joi, 17 septembrie 2026,
ora 21.00