Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
9 februarie 2026

Ilie Bolojan, despre restricțiile pentru copii pe rețele sociale: E o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine, va fi o discuție în perioada următoare / Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri

Premierul Ilie Bolojan și-a reafirmat rezervele exprimate săptămâna trecută cu privire la interzicerea accesului copiilor sub 15-16 ani la rețele sociale și a arătat, într-un interviu acordat luni seară Digi24, că „asta va fi o discuție care se va lua (sic!) în perioada următoare”. El a precizat, însă, cu aceeași ocazie că subiectul reprezintă „o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine”.
Întrebat dacă există cineva în guvern care să „preia proiectul cu rețelele sociale” și eventuale restricții pentru copii, conform dezbaterilor din țările europene și din România, el a spus că a „încercat să fie ponderat”.

Amintim că, săptămâna trecută, el spunea despre limitări pentru accesul copiilor la social media: E greu să iei o măsură dar care, dacă nu o poți spune în practică, mai bine nu o iei (sic).
În interviul pentru Digi 24, el a revenit asupra opiniei că părinții pot avea un rol mai puternic în „a încerca un dialog” cu copiii despre dezinformare și manipulare: „Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri. Nu spun în sensul supravegherii, dar în sensul de a-i lămuri, de a încerca un dialog cu ei, pentru a-i, oarecum, preveni vizavi de ce se întâmplă atunci când stai foarte mult pe rețele sau cum pot fi foarte ușor dezinformat și manipulat”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

28 ianuarie 2026

Știri
OFICIAL Din anul școlar 2026-2027, liceele pedagogice nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor / Noile specializări

De anul școlar viitor, liceele cu profil pedagogic nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 3008 din 8 ianuarie 2026, pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar pedagogic. Potrivit regulamentului, noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.
Specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, care funcționează în baza Legii educației naționale nr.1/2011, nu se află în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, acesta fiind și motivul pentru care nu se mai organizează, din anul școlar 2026-2027, admitere pentru aceste specializări.
Art. 2. — „Pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, specializări care funcționează în baza Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, specializări pentru care nu se mai organizează admitere începând cu anul școlar 2026-2027, rămân valabile planurile-cadru și programele școlare aflate în uz la data admiterii și înscrierii elevilor de la aceste specializări în clasa a IX-a a studiilor liceale”, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial.

În regulament se arată că noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.

Art. 2. — „(1) Unitățile de învățământ în care se organizează învățământ vocațional pedagogic sunt unități de învățământ liceal, care au capacitatea de a organiza procesul de predare-învățare-evaluare și practica pedagogică pentru specializările din cadrul filierei vocaționale, profilul pedagogic, respectiv: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară”.

„O inimă pentru toți”

Copilul de lângă tine...

„O inimă pentru toți”

Copiii grupei mari A de la Grădinița nr. 45 – „Ion Creangă” din Oradea și-au dat întâlnire cu preșcolarii de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă nr. 1 Oradea, luni, 5 decembrie 2011, în cadrul proiectului educativ „Copilul de lângă mine”.

Proiectul are ca scop fundamental socializarea cu preșcolarii cu CES, prin desfășurarea de activități instructiv-educative și recreative în grădiniță, dar și în alte medii sociale, în perioada noiembrie 2011- iunie 2012.
Preșcolarii grupei mari A s-au pregătit cu colinde, cu coșulețe confecționate de ei, și să vezi minune: Moș Nicolae le-a umplut cu dulciuri. Ei însă nu au stat pe gânduri, ci le-au dus patenerilor de la centrul școlar.
Ajunși la CSEI nr. 1, au fost primiți  cu drag, după care a avut loc o activitate comună: împreună au realizat o lucrare colectivă , intitulată „ O inimă pentru toți”- acesta fiind mesajul de prietenie transmis cu ocazia zilei de 3 decembrie - Ziua Persoanelor cu Dizabilități. Activitatea s-a încheiat cu lansare de baloane ... (Indrie Tunde)

Trimite email
joi, 12 februarie 2026 la 11:16:50 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

La mulți ani, mămico!

Nu-i așa că astăzi este ziua ta?
Mămica mea - Comoara mea!
Așa este, Maria - Lacrima fericită din ochii Dacianei!
Dacă este 12 februarie, e ziua Dacianei!
Cu două zile înainte de Ziua îndrăgostiților, prietenii de la ,,Crișana tineret" o sărbătoreau pe Daciana - veșnic îndrăgostită și zâmbitoare!
La mulți-mulți ani fericiți, Daciana-Florina!
Să rămâi veșnic tânără și frumoasă, îndrăgostită și zâmbitoare, așa cum te știm!
Ovi și prietenii de la ,,Crișana tineret"