Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Crăciunul multicultural 2011

Joi, la C.N. „Octavian Goga”

Crăciunul multicultural 2011

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă ce se apropie cu pași repezi, joi, 22 decembrie 2011, Colegiul Național „Octavian Goga” din Marghita a organizat, precum în restul anilor, „Crăciunul multicultural”, un eveniment ce reunește cultura și tradițiile mai multor țări diferite, el însuși devenind o tradiție pentru profesorii și elevii colegiului.

A fost o zi minunată, distracția ajungând la cote maxime deoarece fiecare clasă s-a întrecut pe sine, stârnind admirația juriului, acesta având o decizie foarte grea de luat la sfârșitul zilei. Pe parcursul evenimentului au fost notate mâncarea, decorațiunile și nu în ultimul rând sceneta compusă de elevi care, deși au avut numai 20 de minute la dispoziție pentru a impresiona juriul, au acordat  Crăciunului multicultural seriozitate maximă, străduindu-se pentru ca în cele din urmă totul să se ridice la nivelul așteptărilor Colegiului Național „Octavian Goga”.
 Pregătirile au început cu o seară înainte, fiecare clasă prezentându-se la colegiu pentru a-și pregăti clasa în cele mai ciudate și originale moduri. Este minunat ce pot reuși niște minți luminate atunci când își unesc ideile obținând o idee  originală pentru felul lor de a fi. Lucrând ca o adevarată echipă și-au realizat scopul final astfel că în data de 22 decembrie, juriul să vadă o adevărată schimbare a clasei, cât și a elevilor, nerecunoscându-i.
La sfârșitul concursului, toți elevii, alături de juriu, au fost invitați la o piesă de teatru jucată pe scena Casei de Cultură; după vizionare, au fost înmânate premiile claselor participante la Crăciunul multicultural. Nu ne rămâne decât ca și la anul să ne întrecem din nou pe noi înșine! (Iulia Burnar)

Trimite email
marți, 18 august 2026 la 05:48:13 Ora de vară a Europei de Est