Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Campanie de colectare DEEE

Sâmbătă

Campanie de colectare DEEE

Primăria municipiului Oradea anunță organizarea sâmbătă, 7 ianuarie 2012, a acțiunii lunare privind colectarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice .

În municipiul Oradea, punctele de colectare fixe stabilite de Primăria municipiului Oradea sunt:
Cartierul Rogerius  -  zona Spitalului Municipal „dr. Gavril Curteanu”;
Cartierul Rogerius  - zona str. Sovata, în dreptul Punctului Termic 109, în
vecinătatea blocurilor C4-C5;
Cartierul Ioșia - zona str. Oneștilor, parcare supermarket Penny;
Cartierul Nufărul - zona ultimei stații de tramvai; 
Calea Clujului - zona Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie Oradea.
Containerele vor fi disponibile sâmbătă, 7 ianuarie 2012, între orele 8,00-18,00.
Deșeurile de echipamente electrice și electronice colectate în punctele fixe de colectare vor fi preluate de S.C. Bene Internațional S.R.L. Oradea. Pentru cantități mari de DEEE persoanele fizice și/sau juridice, asociațiile de locatari pot contacta S.C. Bene Internațional S.R.L. Oradea la tel. fix: 0259/ 406.276; tel.mobil: 0731/ 372.103 firma asigurând preluarea și transportul gratuit pentru deșeurile de echipamente electrice și electronice.
Organizatorii acestor campanii de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice mulțumesc orădenilor pentru felul în care au răspuns până în prezent acestor acțiuni. (Biroul de presă) 

Trimite email
sâmbătă, 8 august 2026 la 17:35:50 Ora de vară a Europei de Est