Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Dezbateri de tipul Karl Popper

Corespondență specială din Târgu Mureș

Dezbateri de tipul Karl Popper

Dorim să vă spunem că am ajuns cu bine la Târgu Mureș și ne-ar face plăcere să vă ținem la curent cu lucrurile care se întâmplă aici pe perioada desfășurării Adunării Generale a Consiliului Național al Elevilor.

Voioși, în jurul amiezii, ne-am cazat la Grupul Școlar „Gheorghe Marinescu” și după o scurtă pauză ne-am îndreptat pașii către Grupul Școlar „Constantin Brâncuși”.
Aici, am intrat direct în dezbateri de tipul Karl Popper, Bihorul reprezentând echipa negatoare, în confruntare cu adversarii noștri... grupul constănțean. Mai apoi am luat masa și am asistat la o sesiune de cunoaștere (socializare), unde am acumulat o serie de informații interesante.
În final am fost încântați de trupa de teatru medieval al Clubului Copiilor din Sighișoara. (Alexandra Lăcătuș)

Trimite email
duminică, 16 august 2026 la 09:57:52 Ora de vară a Europei de Est