Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Gala de premiere a activității comunității rome

Vineri, la Primăria Oradea

Gala de premiere a activității comunității rome

Sala „Traian Moșoiu” a Primăriei Oradea a găzduit vineri, 13 ianuarie 2012, prima gală de premiere a activității comunității rome la nivelul județului Bihor.

Acest eveniment a fost organizat de fundația Ruhama, condusă de dl. Marian Daragiu.
Evenimentul a avut loc în prezența viceprimarului Florica Cherecheș, dar și a reprezentanților Consiliului Județean, ai Prefecturii Bihor, ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, dar și a reprezentanților altor instituții locale.
Viceprimarul Florica Cherecheș a precizat în deschiderea evenimentului: „Consider că ONG-urile au un cuvânt greu de spus în cadrul unei comunități locale. Felicit Fundația Ruhama pentru că vine întodeauna cu soluții prompte pentru rezolvarea problemelor comunității. Este foarte important pentru bunul mers al unei societății, să existe repere morale și acestea să fie promovate.”
Printre secțiunile premiate în cadrul evenimentului au fost și:  studenți romi cu rezultate excepționale, activiști din comunitatea romă a județului, dar și categoria liderilor religioși.
Președintele Fundației Ruhama, dl. Marian Daragiu a vorbit despre importanța evenimentului organizat de fundația pe care o conduce, spunând:  „Ne-am întâlnit azi, aici, pentru a premia excelența. Suntem aici, pentru a ne bucura împreună cu d-voastră, cei care ați reușit. Să nu uităm că peste 50% din membrii comunității rome nu au decât școala primară, iar 70% dintre ei nu dețin în proprietate o locuință personală. Cu toate acestea, am reușit să aducem aici zeci de studenți cu rezultate excepționale la învățătură, zeci de alți oameni, care sunt un model de urmat prin faptul că au făcut ceva pentru comunitatea lor.” (Biroul de presă)

Trimite email
sâmbătă, 8 august 2026 la 17:32:15 Ora de vară a Europei de Est