Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
7 aprilie 2026

Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române

Chimistul a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Academiei cu 84 de voturi, față de 73 de voturi câte a cumulat contracandidatul său, filosoful Mircea Dumitru.
Cine este Marius Andruh, noul președinte al Academiei Române: primul oficial care a anunțat verdictul de plagiat în cazul premierului Victor Ponta, pe care l-a prezentat drept „plagiat de tip copy-paste”.
Alegerile pentru președinția Academiei Române s-au desfășurat astăzi, 7 aprilie 2026; votul a început la ora 10.00, moment din care membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare din România au început să-și exprime opțiunile la vot. Marius Andruh a câștigat alegerile pentru președinția Academiei Române cu 84 de voturi, din cele 157 de voturi exprimate.
„Alegerea președintelui se face cu două treimi din voturile membrilor participanți care trebuie să alcătuiască cvorumul, deci să fie și ei la rândul lor mai mult de două treimi plus unu prezenți sau să voteze online. Dacă nu se întrunesc voturile necesare, adică dacă din primul tur de scrutin niciun candidat nu obține două treimi din voturi, atunci se trece la al doilea tur. Și nu se poate valida decât dacă obține două treimi din voturi. Deci nu-i vorba de majoritate simplă (jumătate plus unu), ci două treimi”, a declarat fostul președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop, pentru Edupedu.ro.
Marius Andruh a fost primul oficial care a constatat și a pronunțat apoi public verdictul de plagiat în cel mai sonor caz de încălcare a eticii academice din România: plagiatul fostului premier Victor Ponta. Concret, din funcția de președinte al CNATDCU, Marius Andruh a anunțat oficial pe 29 iunie 2012 că Victor Ponta a plagiat. Pe 20 iulie 2012, și Comisia de Etică a Universității din București a anunțat că Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă prezidată de rectorul de atunci, Mircea Dumitru. Reamintim că Victor Ponta era premier la acea vreme și a încercat să scape de acest verdict inclusiv prin desființarea CNATDCU și reorganizarea consiliului chiar în ziua în care Andruh a anunțat plagiatul.
Chimistul Marius Andruh (72 de ani) a fost vicepreședinte al Academiei Române din 2022 și până în 2026, a fost președinte al Secției de științe chimice (2009 – 2026) și directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu“ al Academiei Române (2021– 2026).
Academicianul Andruh este inițiatorul și gazda conferințelor „Ora de știință”, eveniment care contribuie la popularizarea științelor.
S-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A urmat cursurile școlii generale în satul natal. În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie). Absolvent, în 1979, ca șef de promoție, al Facultății de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică. În anul 1988 obține titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“ (1992-1993).
Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019. Între anii 1994-1996 a fost profesor asociat la Université du Québec à Montréal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Göttingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier“, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal“, 2014)...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 martie 2026

Ceremonie fulger - Totul a durat 2 minute și jumătate
Ceremonie fulger, fără nicio declarație din partea președintelui Nicușor Dan la depunerea jurământului ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian / Guvernul a fost reprezentat doar de premierul Ilie Bolojan / Totul a durat 2 minute și jumătate


Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației și Cercetării a avut loc marți, la ora 16:00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, în prezența președintelui României, Nicușor Dan. Acesta din urmă nu a avut nicio declarație. Noul ministru, la fel, nu a avut nicio declarație. Din partea Guvernului a fost prezent doar premierul Ilie Bolojan, conform imaginilor transmise de Administrația Prezidențială.

Evenimentul s-a încheiat imediat după rostirea jurământului și predarea documentului semnat de ministru către președinte. Nici președintele Nicușor Dan și nici noul ministru al Educației și Cercetării nu au susținut alocuțiuni sau intervenții publice la finalul ceremoniei, situație neobișnuită în contextul instalării unui nou membru al Guvernului. Totul a durat, cu tot cu imnul de stat, 2 minute și jumătate.

„Republica Moldova de la perestroikă la independență 1989-1991. Documente secrete din arhiva CC al PCM”

Vineri, la Universitatea din Oradea, lansarea culegerii

„Republica Moldova de la perestroikă la independență 1989-1991. Documente secrete din arhiva CC al PCM”

Vineri, 19 ianuarie 2012, în Amfiteatrul „Nicolae Iorga” al Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării din cadrul Universității din Oradea, a avut loc lansarea culegerii de documente editată de istoricii de la Universitatea de Stat din Moldova Igor Cașu și Igor Șarov și intitulată „Republica Moldova de la perestroikă la independență 1989-1991. Documente secrete din arhiva CC al PCM”.

 Lucrarea apare cu sprijinul Departamentului pentru relațiile cu Românii de Pretutindeni.
Manifestarea organizată sub egida Centrului de Studii Imperiale Oradea-Chișinău face parte dintr-un proiect complex de colaborare dintre istoricii din Chișinău și cei din Oradea.
Au luat cuvântul: prof. univ. dr. Barbu Ștefănescu, prorector al Universității din Oradea, prof. univ. dr. Sorin Șipoș, directorul Departamentului de Istorie și conf. univ. dr. Gabriel Moisa. Prof. univ. dr. Barbu Ștefănescu a subliniat relațiile fructuoase dintre Universitatea de Stat din Chișinău și Universitatea din Oradea, colaborare materializată prin înființarea „Centrului de Studii Imperiale din Oradea-Chișinău” și organizarea de simpozioane internaționale urmate de publicarea lucrărilor în mai multe volume.  Prolifica activitate didactică și științifică a domnilor prof. univ. dr. Igor Șarov și dr. Igor Cașu și direcțiile de cercetare ale acestora au fost subliniate de prof. univ. dr. Sorin Șipoș. Conferențiarul Igor Șarov face parte din tânăra generație a istoricilor din Moldova care și-a propus să restituie onest trecutul istoric. Conf. univ. dr. Gabriel Moisa a făcut câteva referiri la volum, evidențiind importanța acestuia în istoriografia românească, în general și cea basarabeană, în special.
În final, autorul a făcut o scurtă prezentare a volumului de documente editat, subliniind rațiunile investigării acestui subiect, metoda de lucru utilizată și importanța demersului științific pentru contemporani. Secolul al 20-lea a fost marcat de confruntarea dintre două tipuri de regimuri politice, democratice și totalitare. Teritoriul actual al Republicii Moldova a avut nefericirea în perioada 1940-1941 și 1944-1990 de a fi supus unui regim totalitar, cel al comunismului sovietic. Acest regim politic a fost unul nedemocratic, deși s-a legitimat de la suveranitatea populară, de la principiul că poporul este unica sursă a puterii. În realitate, partidul comunist a confiscat toată puterea în mâinile sale și i-a eliminat pe toți cei care contestau monopolul puterii în stat și societate. Eliminarea adversarilor, etichetați adeseori drept „dușmani ai poporului” s-a produs fie prin ostracizare din societate, fie prin deportare sau execuție fizică.
Publicarea volumului de documente finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni credem că va avea pe termen lung un impact puternic nu numai asupra comunității științifice internaționale, ci și asupra tuturor celor care sunt interesați de istorie și în special asupra celor care au avut de suferit în urma acestui regim. (M. D.)

Trimite email
luni, 25 mai 2026 la 18:55:26 Ora de vară a Europei de Est