Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Concursul „Numai poetul...” (ediția a II-a)

Vineri, la Colegiul Național „Mihai Eminescu”

Concursul „Numai poetul...” (ediția a II-a)

Pentru omagierea poetului Mihai Eminescu, prof. Sorina Duică și Adela Porge de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Alina Berenjuc și Manuela Climpe de la Colegiul Tehnic „Transilvania” au demarat, anul trecut, un concurs interliceal, intitulat „Numai poetul...”

Vineri (20 ianuarie 2012), partenerii de proiect s-au întâlnit în sala festivă a Colegiului Național „Mihai Eminescu” în cadrul celei de-a doua ediții a concursului. Vineri, doamna profesor Adela Porge a participat în noua sa calitate de inspector școlar de specialitate al Inspectoratului Școlar Județean Bihor. Concurenții și coordonatorii manifestării au fost salutați de directorul colegiului, doamna profesor Maria Onița.
La actuala ediție s-au confruntat două echipaje formate din câte nouă elevi; C.T. „Transilvania” a fost reprezentat de: Ionuț Sălăjan, Teodor Drăgan, Ioana Clitan, Giordano Fășie, Ioana Demian, Maria Dânga, Diana Hamza, Amalia Flonta și Georgiana Modog; echipajul gazdelor a fost alcătuit din: Rareș Luncan, Simina Pîrv, Răzvan Mihu, Cristina Tonceanu, Mayer Ingrid, Alexandra Cărpușor, Adela Aciu, Tamara Sabău și Alexandra Fărăgăianu; pentru prezentarea celor cinci momente ale manifestării au fost desemnați Simona Bochiș și Vasile Pop.
În cadrul primei secțiuni, concurenții au răspuns oral la întrebările pe care le-au extras, privind viața și opera poetului Mihai Eminescu; în cea de-a doua etapă, au trebuit să recunoască poeziile pe baza versurilor citite de cei doi prezentatori; următoarea sarcină a membrilor celor două echipaje a constat în crearea unei strofe pe baza unor cuvinte date (un cvintet din creația eminesciană); ultima etapă a concursului a fost rezervată recitatorilor (câte trei de la fiecare colegiu). Ei au avut libertatea de a-și alege atât textul, cât și fundalul muzical pe care au recitat.
Cel de-al cincilea moment al întâmplării întru Eminescu a fost prezentat pe scenă de artiștii eminescieni din clasa a X-a E, îndrumați de prof. de muzică Alina Vidican. Momentul artistic a însemnat tot un omagiu adus Poetului (numai poetului) prin vers și cânt.
Efortul și priceperea tuturor concurenților au fost răsplătite de gazde cu diplome și cărți (din clasicii literaturii române), grație unui sponsor generos – SC Complet Instal Construct SA. (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Concursul „Numai poetul...” (ediția a II-a).

Trimite email
marți, 18 august 2026 la 05:48:17 Ora de vară a Europei de Est