Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Tudi are nevoie de ajutor!

http://tudorlaurian.tumblr.com/

Tudi are nevoie de ajutor!

„Tudor – Tudi cum îi spun toți cei care îl iubesc - a venit pe lume sub o stea norocoasă, la 20 iunie 1997, în zodia Gemenilor.

La naștere a suferit de pe urma lipsei de oxigen. Privarea de acest gaz miraculos i-a afectat sistemul locomotor astfel că Tudi, în vârstă de 14 ani acum, nu poate să se deplaseze independent sau să facă multe alte din care noi, oamenii obișnuiți le putem face. Afecțiunea de care suferă se numește pareză cerebrală – tetrapareză spastică mixtă, o afecțiune cu care, din păcate, va trebui să trăiască toată viața.
Tudor iubește foarte mult viața, este un copil vioi și zâmbitor. Primul lucru care te atrage la el este bucuria cu care povestește despre tot ceea ce îl înconjoară. Uimește prin claritatea gândirii sale...”
Aflați mai multe intrând pe blogul său: http://tudorlaurian.tumblr.com/ (Ov. D.)

Trimite email
joi, 6 august 2026 la 06:14:34 Ora de vară a Europei de Est