Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Campania de curățenie de primăvară continuă

12 martie – 15 aprilie

Campania de curățenie de primăvară continuă

Acțiunile specifice lunii curățeniei - campanie de salubrizare demarată de Primăria Oradea în intervalul 12 martie – 15 aprilie 2012, continuă și în această săptămână.

Astfel, ieri, 20 martie, un număr de 20 de asistați sociali au desfășurat acțiuni de salubrizare pe malul Pârâului Peța (între podul din Calea Aradului și podul din zona Cantemir).
Operatorul de salubritate, RER Ecologic Service lucrează în acest moment cu un efectiv de 25 de oameni în următoarele zone: str. Călugăreni, Aleea Sulfinei, Aleea Rogerius, str. Podului, str. Selimbărului, str. Plevnei, Aleea Posada, str. Moldovei, str. Traian Lalescu, str. Aluminei, zona Sovata, str. Iza.
Un număr de 21 de persoane lipsite de libertate din cadrul Penitenciarului Oradea salubrizează în baza protocolului încheiat cu Primăria Oradea, malul stâng al Crișului Repede (zona Silvaș și zona Sovata).
Acțiunile de salubrizare constă în adunarea și îndepărtarea vegetației uscate, lucrări de amenajare teren, salubrizarea aliniamentelor stradale și a zonelor învecinate, adunat pet-uri/deșeuri etc. (Biroul de presă)

Trimite email
sâmbătă, 8 august 2026 la 17:33:41 Ora de vară a Europei de Est