Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Liceenii de la „Mihai Eminescu” s-au întâlnit cu scriitorii elvețieni Janine Massard și Rafik Ben Salah

Zilele Francofoniei la Oradea

Liceenii de la „Mihai Eminescu” s-au întâlnit cu scriitorii elvețieni Janine Massard și Rafik Ben Salah

Așa după cum v-am mai informat, „Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor, împreună cu Ambasada Elveției în România, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, L’Association Roumaine des Professeurs de Français (A.R.P.F), Filiala Bihor, Revista „Familia” și Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” organizează în perioada 20-21 martie 2012, întâlniri și lecturi publice cu scriitorii elvețieni Janine Massard și Rafik Ben Salah”.

Ieri (marți, 20 martie 2012), a fost programată o întâlnire a scriitorilor elvețieni cu liceenii de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” în sala festivă a liceului. În deschiderea reuniunii, directorul colegiului, doamna profesor Maria Onița, a salutat distinșii invitați și i-a îndemnat pe elevi să profite de onorații oaspeți și să le pună întrebări.
Dna profesor univ. dr. Lucia Matiuța a dat citire mesajului adresat de ambasadorul Elveției la București, dl Jean Hubert Lebert, dna profesor Diana Costin a vorbit despre semnificația și importanța Francofoniei, iar doamna profesor Cornelia Bejan a adresat mulțumiri distinșilor oaspeți, invitându-i să revină și cu alte ocazii în cetatea de scaun a eminescienilor orădeni.
Cei doi scriitori au citit câte o nuvelă din cărțile proprii, expuse pe masa prezidiului, iar doamna prof. univ. dr. Lucia Matiuța a făcut rezumatul nuvelelor, în plus a citit fragmente din traducerile proprii. E de subliniat faptul că cei doi scriitori au ales nuvele cu subiecte incitante.
Janine Massard s-a oprit la nuvela în care bunicul decide să-și schimbe sexul, însă fără succes. Fiind contestat vehement și ridiculizat de nepotul său, care îl consideră drept „lupul deghizat în bunică”, bunicul va reveni în final la starea inițială.
Rafik Ben Salah alege spre exemplificare nici mai mult nici mai puțin decât un harem, unde un tânăr medic (dentist) decide să facă pentru femei consultații nocturne, dar îi vine de hac un frizer...
Nu s-au înghesuit liceenii să „bombardeze” scriitorii cu întrebări, dar le-au dăruit flori și mărțișoare.
Patricia Moț din clasa a X-a E (olimpică națională la franceză)  le-a prezentat Legenda Mărțișorului, după care le-a dăruit câte un mărțișor...
Astăzi, scriitorii elvețieni sunt așteptați la alte două întâlniri, dimineață la Muzeul „Iosif Vulcan”, iar după–amiază la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”. (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Liceenii de la „Mihai Eminescu” s-au întâlnit cu scriitorii elvețieni Janine Massard și Rafik Ben Salah.

Trimite email
marți, 18 august 2026 la 05:48:40 Ora de vară a Europei de Est