Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Câte o floare și un pic de culoare...

Tuturor mamelor din comuna Rieni

Câte o floare și un pic de culoare...

„O mamă e acea persoană care poate lua locul oricui, dar nu poate fi înlocuită cu nimeni” (Cardinal Mermillod)

Ziua de 8 Martie este recunoscută pe întreg Mapamondul ca sărbătoarea internațională a femeii. Luna martie este prima lună a primăverii când toată natura renaște și razele soarelui încep să mângâie ușor Pământul. Pură coincidență sau nu, în acestă lună se sărbătorește pe lângă mărțișor și ziua femeii, a mamelor.  Cuvântul „mama” este poate primul cuvânt pe care fiecare dintre noi l-a pronunțat. Se spune că, meseria de mamă este una dintre meseriile în urma cărora o femeie nu este niciodată premiată și nu ajunge niciodată la pensie, însă are parte de cele mai frumoase recompense de natură spirituală.
Joi, 8 martie 2012, la școlile și grădinițele din comuna Rieni s-au desfășurat programe artistice închinate acestei ființe deosebite din viața fiecăruia dintre noi, mama. Acestea au inclus cântece, poezii și scenete cu tematică specifică.
Mulțumim dnei director Liliana Balint pentru prezența la aceste activități, desfășurate într-o zi specială. Nu greșim spunând, că femeia este cea mai importantă ființă din lume, mamă și iubită, elemente fără de care întregul univers nu ar exista. (Ioana Chiorean)

Trimite email
vineri, 14 august 2026 la 12:39:17 Ora de vară a Europei de Est