Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Porți deschise la uzinele de apă din Ianoșda

De Ziua Mondială a Apei

Porți deschise la uzinele de apă din Ianoșda

An de an, pe 22 martie, în toată lumea se celebrează Ziua Mondială a Apei. Cu ocazia acestui eveniment ne exprimăm speranța că împreună vom reuși să protejăm sursele de apă de la poluarea ireversibilă, căci apa curată este viață și sănătate.

Depinde de noi cum ne raportăm la aceste aspecte, pentru că fiecare picătură de apă contează!
În această zi, elevii Școlii Ianoșda și copii de la grădiniță au vizitat împreună cu cadrele didactice uzinele de apă ale localității. Furnizorii S.C. Aqua Nova Harghita S.R.L., Punct de lucru Salonta, ne-au întâmpinat cu un program vast și un concurs cu premii, menit să aducă în atenția opiniei publice numeroasele transformări ce au avut loc de-a lungul timpului în sistemul de alimentare cu apă al comunei Mădăras.
Toți copiii prezenți au fost premiați, aceștia bucurându-se și promițând că vor face ceva împotriva poluării. (Codruța Toma)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Porți deschise la uzinele de apă din Ianoșda.

Trimite email
joi, 6 august 2026 la 09:38:36 Ora de vară a Europei de Est