Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Elevii de la Hidișelu de Sus au avut invitați surpriză

La Școala altfel

Elevii de la Hidișelu de Sus au avut invitați surpriză

Miercuri, 4 aprilie 2012, la Școala cu clasele I-VIII Hidișelu de Sus, s-au desfășurat o serie de activități educative, artistice, informative și distractive.

Profesorul coordonator al activităților propuse pentru această zi, Călinescu Anca, a invitat în fața elevilor doi studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „episcop dr. Vasile Coman” din Oradea. Aceștia (studenții Dem Mihai și Vaida Sebastian) au vorbit despre importanța postului în viața creștinului, accentuându-se necesitatea curăției gândului, a faptei și a vorbei. A fost prezentată rânduiala Proscomidiei (parte a Sfintei Liturghii), semnificația vesmintelor și a vaselor liturgice, moment pe care elevii l-au urmărit cu foarte mare interes. Cei doi studenți i-au inițiat pe elevi în tainele împletitului, realizând brățările prieteniei. Entuziasmați, elevii s-au implicat în atelierul improvizat și și-au confecționat câte o astfel de brățară. Tot miercuri, domnul doctor Precup Ioan a fost invitat de către doamnele profesoare Camelia Bocor (directorul școlii) și Maria Crețu. Acesta le-a vorbit copiilor despre pericolul drogurilor, tentații și urmări. La finalul acestei fructuoase zile, elevii s-au unit la o agapă creștină, bucatele de post fiind pregătite de părinții acestora. Toți elevii claselor V-VIII au  primit câte o diplomă de participare la activitățile desfășurate în cadrul programului „Școala altfel”.
Mulțumim tuturor celor care s-au implicat în buna desfășurare a activităților: elevi, studenți, profesori și părinți.(Călinescu Anca)

Trimite email
miercuri, 19 august 2026 la 19:04:25 Ora de vară a Europei de Est