Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Nicolae Labiș „a ars scurt și orbitor, răscolind miresmele pământului”

Marți, la C.T. „C-tin Brâncuși”

Nicolae Labiș „a ars scurt și orbitor, răscolind miresmele pământului”

Marți (3 aprilie 2012), dl ing. Cătălin Șușu și conducerea Colegiului Tehnic „C-tin Brâncuși” din Oradea (director – dna ing. Aurora Tabacu, director adjunct – dna prof. Ana-Maria Iova) ne-au prilejuit un eveniment literar remarcabil: o întâlnire cu poetul Nicolae Labiș, prin prezența la manifestare a dnei Maria Margareta Labiș, sora cea mică a poetului.

În afara grupului de liceeni și a unui grup de elevi de la Școala din Leș, la eveniment au participat conducerea colegiului, un buchet de cadrele didactice, dna Maria Margareta Labiș, dl conferențiar doctor Gabriel Grigorescu, de la Institutul Politehnic  București și domnul inspector școlar Florian Mieluț.
„În această zi de primăvară binecuvântată, salutăm cu emoție prezența domniei voastre, stimată doamnă profesor Maria Margareta Labiș. Vă mărturisesc sincer că nu am sperat că voi avea șansa să cunosc o parte din marele poet Nicolae Labiș, datorată prezenței dumneavoastre în mijlocul nostru.
Versurile tânărului poet, luptător ardent cu inerția, mi-au încântat  adolescența și m-au făcut să notez în jurnalul personal că voi arde viu și înalt până la ceruri.
Am admirat sufletul neliniștit și privirile încărcate de genialitate ale marelui poet, declarându-mă veșnic îndrăgostită ...
În scrisorile trimise părinților săi din Capitala țării, Nelu întreba mereu ce face sora sa mai mică, frumoasa Margareta.
Am lăcrimat citind biografia poetului ajungând la finalul celor „douăzeci de ani și încă unul”, „când puii pasării cu clonț de rubin” i-au sfârtecat trupul, „la ceas oprit de lege și de datini”, lăsând în urmă versuri nemuritoare...”.
După frumoasa primire pe care i-a făcut-o cu acest mesaj poetic doamna director adjunct, profesor Ana-Maria Iova, a urmat discursul doamnei profesor Maria Margareta Labiș, care ne-a electrizat preț de câteva momente vorbind despre copilăria și adolescența fratelui său, poetul Nicolae Labiș, făcând o legătură poetică cu scrierea unui alt mare creator moldav Mihail Sadoveanu („Baltagul”) și anume elogiind locurile natale între Sabasa și Suha. A subliniat apoi frumusețea locurilor de la Mălini, unde familia Labiș și-a petrecut mulți ani. Doamna Labiș a recitat cu emoție și cu mult talent versuri din creatia marelui poet, fără a ocoli capodopera sa „Moartea căprioarei”.
În tot acest timp, pe marele ecran s-au derulat poze ale tânărului poet din anii copilăriei, din adolescență, dar și din Capitală, unde a urmat cursurile Școlii de literatură, unde era recunoscut drept geniul generației sale... numit „copil-minune” al poeziei, „buzdugan al generației sale”, „cal alb călcând neiubirea-n picioare”, Nicolae Labiș „a ars scurt și orbitor, răscolind miresmele pământului...”.
După două ore de plăcută zăbavă, evenimentul s-a încheiat în aplauzele asistenței, doamna Maria Labiș primind un frumos buchet de flori de primăvară din partea elevilor și a cadrelor didactice.
Ana-Maria Iova & Ovidiu Dan
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Nicolae Labiș „a ars scurt și orbitor, răscolind miresmele pământului”.

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 11:00:31 Ora de vară a Europei de Est